ești vinovat de toate pozițiile corpului meu și de toate entorsele mele
te-am plătit scump, încă am rate
ultima dată când mi-ai scris erai în Florența, activist de mediu
făceai lobby pentru nemurire
îmi cereai să scot șampania și să beau, să sărbătoresc că plouă, că ăsta e lucru bun, grâul va crește
sentimental îți zic că nu mă interesa
Filip spune că era bine dacă te înecai tu
să trecem însă la lucruri importante
e cer senin la București și vine o vreme când începi să faci lumânări
ori ca business ori că a rămas ceară de la cinele târzii
încă mă mai gândesc…
sunt morți vii și sunt vii morți
până la urmă viața se uită în două sexunde.
***
Publicist și poet, Tatiana Ernuțeanu s-a născut în România. Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine și a unui master în Relații Publice în cadrul SNSPA, fost profesor de limba română și Specialist PR de peste 15 ani, Tatiana Ernuțeanu s-a făcut remarcată cu volumul de debut Carne, Visuri și Oase triste uitate în Hydra, editura Eikon 2020. A publicat poezii în reviste literare din România și străinătate precum: Revista Vatra, Neuma, Convorbiri Literare, Revista Euphorion, Opt Motive, Cafeneaua Literară, Literadura, Hyperion, O mie de semne, Revista Golan, Revista Planeta Babel,Tribuna, Viața Românească, Luceafărul de dimineață, Jurnal Israelian, Noise Poetry, To The Lite House, Tastzine, Lettres Capitales etc.
De curand, pomele ei au fost incluse în antologia Nevoia de Ordine – Editura Saga Publishing Israel.
Anul trecut a fost invitată la Festivalul Internațional de Poezie – București, editia a XI-a, cât și la Maratonul de Poezie și Jazz, editia a XIII-a, organizate de Muzeul Național al Literaturii Române – București.