nu ar fi trebuit să ne întâlnim
quite emotional, now
dar să ne imaginăm că sintaxa lucrurilor ar fi fost una desăvârșită
și poștașul se ținea de cuvânt și aducea scrisorile în ziua cuvenită
quite emotional, now
din palmele tale răsar și acum semințe așa cum orașul pătimaș naște străzi cu pistrui (știu bine ce spun)
dacă acum ar fi fost atunci și dacă lașitatea ar fi fost plină de curaj
ce ajustari s-ar mai fi impus….
quite emotional, now
din gura ta au ieșit pisici catifelate, blânde și naive
amețite de tutun
pe una o păstrez într-un sertar, pe una în paginile unei agende
e mic să spun
dar iubirea se numără în ceasuri pătrate
pentru că numai în colțuri se întâlnesc două laturi
quite emotional, now
carnea ta de metal nu mă mai sprijină.
***
Publicist și poet, Tatiana Ernuțeanu s-a născut în România. Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine și a unui master în Relații Publice în cadrul SNSPA, fost profesor de limba română și Specialist PR de peste 15 ani, Tatiana Ernuțeanu s-a făcut remarcată cu volumul de debut Carne, Visuri și Oase triste uitate în Hydra, editura Eikon 2020. A publicat poezii în reviste literare din România și străinătate precum: Revista Vatra, Neuma, Convorbiri Literare, Revista Euphorion, Opt Motive, Cafeneaua Literară, Literadura, Hyperion, O mie de semne, Revista Golan, Revista Planeta Babel,Tribuna, Viața Românească, Luceafărul de dimineață, Jurnal Israelian, Noise Poetry, To The Lite House, Tastzine, Lettres Capitales etc.
De curand, pomele ei au fost incluse în antologia Nevoia de Ordine – Editura Saga Publishing Israel.
Anul trecut a fost invitată la Festivalul Internațional de Poezie – București, editia a XI-a, cât și la Maratonul de Poezie și Jazz, editia a XIII-a, organizate de Muzeul Național al Literaturii Române – București.