Răspunsul la aceasta întrebare, sau cel puțin o fracțiune din mai multe posibilități, l-am văzut în momentul în care am descoperit pentru prima oară jocul video Detroit: Become Human. Premisa jocului de la Quantum Dreams este evoluția tehnologiei până în momentul în care androizii, care ne copiază fizicul și comportamentul la perfecție, ajung să iasă din programul lor setat și să gândească pe cont propriu, sau chiar să simtă durerea și iubirea. Din momentul în care am terminat de urmărit un walkthrough al acestui joc, am rămas cu câteva întrebări care m-au măcinat până acum câteva seri și, chiar dacă nu sunt o expertă în IT, am decis că trebuie să îmi răspund la ele.

Acțiunea se petrece în Detroit în anul 2038 și urmărește trei povești, a câte trei personaje diferite, toate reprezentând câte un android programat cu scopul lor: Kara (Valorie Curry) și Marcus (Jesse Williams) au fost construiți pentru a ajuta oameni în scopuri casnice, iar Connor (Bryan Dechart) este cel mai avansat model de android de orice fel iar acesta lucrează cu FBI-ul. Poveștile diferă foarte mult între ele, pentru că la fiecare interacțiune sau decizie există mai multe posibilități, fiecare decizie luată ajută la construirea unui final diferit, și astfel povestea se schimbă drastic constant. Finalurile însa, chiar dacă sunt mai multe, se încadrează în două categorii: Pace sau Război.

O idee foarte des folosita în literatură sau în filme SF este războiul declanșat de roboți împotriva rasei umane, aceștia vrând să preia controlul. Ideea în sine este credibilă, însa destul de departe de real. A fost desigur folosită și pentru posibilitățile care schimbă povestea celor trei personaje principale, însă pare trasă de păr o data ce pui problema în felul următor: fiind doar o mașinărie, o creeație a omului, poate fi oprită mult mai ușor decât un om în sine.

Problema însă nu este la fel în joc. “Organismul” lor se presupune că funcționează pe baza unui combustibil de culoare albastra, așa numit sânge albastru (blue blood). Asta îi face să pară aproape la fel de umani ca noi, și o dată ce ideea de război intră în discuție, viziunea se schimbă complet și gândul că aceste mașinării pot ajunge să ne controleze sau chiar stăpânească, devine puțin cutremurătoare. Pe la începutul jocului apare o primă problemă, care am observat că este deja foarte des discutată, și anume faptul că roboții și mașinăriile ne fură joburile. Într-adevăr, acum în fabrici, în loc de muncitori exista mașinării, astfel limitându-se șansele de a găsirii unui loc de muncă, iar la cât de repede evoluează tehnologia, nu avem de unde să știm unde altundeva se vor înlocuii oamenii cu mașinăriile, dacă nu cumva se întâmplă asta deja. Însă la subiectul acesta, din punctul meu de vedere, există o predominantă ironie din cauza faptului că umanitatea în general cere și lucrează pentru a putea ajuta la evoluția tehnologie cu scopul de a înlătura accidentele și de a face viața mai ușoară, însă tot umanitatea cere înlăturarea lor sau protestează împotriva prezenței acestor mașinării în incinta spațiului de muncă.

Pe parcurs se introduce această idee, care de multe ori când vine vorba de SF este aberantă, și anume faptul că după ce acești androizi ies din programul lor și ajung să gândească pe cont propriu, ajung sa aibă și sentimente. Acest lucru este absolut imposibil din toate punctele de vedere. Calculatoarele, roboții și mașinăriile funcționează pe baza unor coduri și sunt programați să îndeplinească anumite sarcini. După un timp, sunt convinsă că un robot, precum cei din jocul video, s-ar descurca și fără ca omul să îi dea comenzi sau indicații. Faptul că stă atât de mult pe lângă oameni îl poate influența foarte mult. Acesta poate scana mișcările unui om și le poate analiza, de exemplu dacă un om plânge, un robot îi poate scana fața și după expresia facială pe care o are, lacrimile, inima care îi bate rapid și chiar date din trecut, își poate da seama de ce acesta este trist. Sunt mai mult decât convinsă că poate să îi și înțeleagă tristețea, robotul poate afla imediat toate cauzele posibile care aduc tristețe și motive din care oamenii plâng, însă el nu va putea simți niciodată această tristețe. Robotul nu poate decât să proceseze ce face un om și să îl imite.

Din punctul meu de vedere, faptul că lumea este într-o constantă schimbare și tehnologia evoluează nu este un lucru rău, deși gândul că în loc de oameni voi lucra cu roboți sau imitații ale oamenilor mă înspăimântă puțin. Adevărul este că nimeni nu are de unde să știe ce creație nouă se va naște mâine și cum va schimba ea omenirea. Important este să reținem cine are controlul până la urmă, cine a creeat pe cine și, deși par departe evenimentele din Detroit: Become Human, ar fi bine să nu ignorăm posibilitatea acestui joc de a reprezenta o imagine a viitorului apropiat.

Prezentul nu e nici el prea departe din acest punct de vedere, și asta se poate observa inclusiv la cel mai mare campionat de robotică din România, BRD First Tech Challenge 2019, susținut de Volkswagen.

Ilinca Bîrsan, clasa a 12-a, Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță”