Hai să vă explic cum stau lucrurile. Dacă n-ați ajuns până acum la Teleferic Grand Hotel am contextul perfect pentru a vă introduce într-o altă atmosferă. Am găsit detaliile de mai jos în descrierea evenimentului de MTB programat pentru 27 iulie 2024. Restul depinde doar de voi.
„𝐏𝐨𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯, cea mai cunoscută stațiune montană din România! 𝐓𝐞𝐥𝐞𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜 𝐆𝐫𝐚𝐧𝐝 𝐇𝐨𝐭𝐞𝐥, întruchiparea unei legende a turismului românesc.
Istoria sa de poveste, începe după 1970, printr-o construcţie în stilul clasicelor hoteluri de munte europene, beneficiind de cea mai bună aşezare în staţiunea de munte vedetă a României, Poiana Braşov. Poziţionat la baza pârtiei principale, lângă telecabină, hotelul a fost denumit ”Teleferic”. Punctul de atracție, clubul de noapte, era, pentru anii 70-80, locul unde turistii se întâlneau cu vedete internaționale. Telefericul a fost până in anul 1992 unul dintre hotelurile preferate ale turiștilor români sau străini, iubitori ai muntelui și ai confortului aristocratic. Apoi a fost închis timp de 20 de ani, până în 2012.
Datorită nostalgiei și pasiunii unui om entuziast, dornic să retrăiască gloria „Telefericului“, hotelul a reinviat. În urma unor transformări radicale și adaptări fără compromisuri la standardele secolului 21, s-a născut 𝐓𝐞𝐥𝐞𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜 𝐆𝐫𝐚𝐧𝐝 𝐇𝐨𝐭𝐞𝐥 sau 𝑇𝐺𝐻.
Din 2017, un nou punct de atracție îl constituie #TelefericChallenge, o cursă de mountain bike dedicată pasionaților de bicicletă care se bucură atât de pedalat, cât și de plăcerile vieții, cum ar fi mâncarea bună, compania plăcută, poate un pahar de prosecco: 𝑙𝑒 𝑏𝑜𝑛𝑠 𝑣𝑖𝑣𝑎𝑛𝑡𝑠!
𝐂𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐢 𝐜𝐢𝐜𝐥𝐢𝐬̦𝐭𝐢 𝐥𝐚 𝐬𝐭𝐚𝐫𝐭! Așa cum Grand Teleferic Hotel adună premii după premii, în fiecare an, la competițiile de profil, nici concurenții Teleferic Challenge nu se lasă mai prejos și excelează în fiecare cursă la care participă, demonstrându-și abilitățile și determinarea pe parcursul întregului an.
𝐃𝐞 𝐝𝐞𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐫𝐮𝐦𝐨𝐚𝐬𝐚̆ 𝐚𝐭𝐦𝐨𝐬𝐟𝐞𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐜𝐮𝐫𝐬𝐚̆! Prietenii adunați împreună, atmosfera vibrantă, muzica energizantă oferită de DJ, berea rece, gulaș-ul gătit de specialiștii în bucătărie internațională de la Teleferic Grand Hotel, premiile și un spectaculos show de acrobație pe bicicletă susținut de Gabi Orban, cel mai bun român la Bike Trial, semifinalist la Românii au Talent, transformă evenimentul într-o experiență de neuitat atât pentru tine, cât și pentru membrii familiei care vin să te susțină.
Pentru că vrem să oferim o șansă tuturor, am gândit 𝟑 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐞 diferite. Tura scurtă, 𝟏𝟔,𝟓 𝐤𝐦 – ai terminat, te bucuri de muzică, punctul de alimentare de la sosire și poze cu ai tăi. Tura medie, 𝟑𝟑 𝐤𝐦 (2 x tură scurtă), ai terminat, stai puțin să-ți revii, te speli, povestești cum te-ai chinuit tu pe urcări, muzica, poze și mâncare. Tura lungă, 𝟒𝟗,𝟓 𝐤𝐦 (3 x tura scurtă), încă nu ai terminat, mai ai, te chinui, înjuri (mai ales pe noi), te gândești la rudele noastre apropiate, însă, când treci linia de sosire te simți un 𝐄𝐑𝐎𝐔!
𝐀𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞! Cursa lungă este destinată sportivilor profesioniști și amatorilor foarte bine antrenați.
Și pentru că toate lucrurile bune vin și cu o constrângere, trebuie să menționăm că avem 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝟑𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐢 deschise în total. Infrastructura nu ne permite un flux mai mare de participanți fără să periclităm calitatea competiției așa că suntem nevoiți să plecăm capul în fața situației și să vă dorim: înscriere grabnică aici.”