spre tărâmul kauf spuneau bătrânelele
împingând radios cărucioarele spre tărâmul kauf
spuneau domnișoarele pline de speranța
viitorului spre tărâmul kauf spuneau adevărații
bărbați apucând cu exactitatea rachetelor
balistice volanul

pentru că era noapte albă noapte boreală
în tărâmul kauf
și numai atunci și numai în acea zi

ochii păreau mai adânci iar pleoapele – două
buze care plescăie și mici dințișori de lapte
străpungeau vesel gingiile irișilor

și în noaptea cea albă
pungile de zahăr se fac vagoane de zahăr
și laptele curge în cascade și are vâltori adânci
și carnea de porc carnea de pui și toate cărnurile
trebuie doar culese ca niște uriașe fructe
umede din marii copaci

pentru că doar în acea noapte boreală
porțile sunt scoase din balamale și carbonizate

și toți se veselesc atunci când puteau dormi
și toți își umplu portbagajele și sacii
când puteau sforăi – cum să nu te bucuri

cum să nu țopăi cum să nu muști pe loc din carnea
cea fragedă cum să nu îndeși cât mai bine
cum să nu fie în fiecare secundă noaptea cea albă

și toți pot în sfârșit umple tot ceea ce poate fi umplut

și un mare popor se strânge pe tărâmul kauf
dinții din ochii lor se văd cu mult mai limpede
iar pleoapele lipăie ca gurile peștilor pe uscat

și cât timp ține noaptea cea albă în tărâmul kauf
totul trebuie doar cules și nu e nimeni care
să oprească nu e nimeni care să spună „nu”

iar când cărucioarele sunt pline portbagajele pline
încep să-și îndese în gură ca-ntr-o mașină de tocat
carne de oaie și carne de porc
își umplu buzunarele cu păstrăvi și crapi își toarnă
orez sub pleoape își toarnă uleiul cel mai scump în carii

între sânii domnișoarelor pline de speranță
zac amestecați raci și pui de caracatiță
unii își vâră în urechi icre negre alții golesc pe loc
sticle de coniac se leagănă din ei cad
măsline fistic nuci de cocos
dintr-un om mare alunecă un picior rozaliu de vacă
dintr-unul și mai mare alunecă o jumătate de oaie
apoi cade peste ea

cum să nu te bucuri
cum ai putea vrea să se oprească vreodată
singura noapte