După concertul The Cure de sâmbătă mi s-a întâmplat un adaos de viață: duminică dimineață am luat-o la pas prin Londra ascultând nostalgic In Between Days. O cântase Robert cu zâmbet și căldură. Și da! Suna altfel. Toate piesele lor sunau altfel. Și sună în continuare. Am călcat spre Camden bucuros că, de-acum, trupa pe care am lansat-o în liceu are un touch personal.
Londra, Camden, soare, sănătos și cu apropiații bine, Smith în urechi și cu concediul la prag… mi-e și milă de cei care-mi vor răul, n-au nicio șansă.
N-am găsit concertul din Hyde Park decât filmat de mână, dar ca să aveți o idee:
3 comentarii
Ana
Woowww! in stilu-ti caracteristic ! inspirational de-a dreptul 🙂
Hei, guy! Am fost doar in Viena. Am rata Seul. Trei ore si un pic de Olimp. Da, le-am propovaduit miracolul in liceu. In fata la Muzica, in gang, erau la vanzare de casete un tip cu parul ff lung si un fraier cu ochii mașcaţi. Aha. Ala eram eu. Celalalt era Andi. Mai am casetele lor, inclusiv un ep pt fani, harold&joe. am purtat doliu la parasirea lui lol tolhurst. Multumesc pentru viata. Bravo Dobro, boys do’nt cry.
Woowww! in stilu-ti caracteristic ! inspirational de-a dreptul 🙂
Been there, done that
Hei, guy! Am fost doar in Viena. Am rata Seul. Trei ore si un pic de Olimp. Da, le-am propovaduit miracolul in liceu. In fata la Muzica, in gang, erau la vanzare de casete un tip cu parul ff lung si un fraier cu ochii mașcaţi. Aha. Ala eram eu. Celalalt era Andi. Mai am casetele lor, inclusiv un ep pt fani, harold&joe. am purtat doliu la parasirea lui lol tolhurst. Multumesc pentru viata. Bravo Dobro, boys do’nt cry.