Top cinci femei la șevalet

Femei la șevalet… ce simplu pare astăzi… dar a curs multă apă pe toate fluviile lumii pâna ce femeilor li s-au deschis porțile creației (și nu procreației). Arta, acest bun de strâmt consum a fost interzisă cu mileniile femeilor. Mă refer la creație, la artă care contează , nu la goblenuri, împletit ghirlande sau țesut . Între războaie, tot bărbații au fost cei cu mâna pe pensula. Dar să ne oprim aici, că pînă la urmă vorbim despre un top, nu despre dreptul istoric al femeilor de a produce frumos. Dacă va așteptați ca în top să găsiți nume previzibile ca Frida Kahlo sau Berthe Morrisot, ei bine, nu.

Nu pentru că sus amintitele nu ar fi minunate ci pentru că nu îmi place să merg pe cărări bătute. E plină planeta de femei talentate și dezlănțuite.

Una dintre ele a fost italianca Sofonisba Anguisciola (1532-1625) și, credeți-mă, a avut o viață pe care o doresc oricui. A trăit în Renaștere în intevalul numit cinquecento-seicento și a fost prima femeie lăsată sa ucenicească într-un atelier de pictor. Părinții ei erau nobili de talie mijlocie și deducem că s-au iubit în baza faptului că au avut șapte copii, dintre care cinci fete. Sofo fiind cea mai mare, a avut marele noroc ca “bătrânul” să fie un tip destupat și excentric care a dat-o la școală, la pachet cu surorile ei. După un stagiu țeapăn cu doi maeștri italieni, Sofo a plecat la Roma ca orice provincială dornică de propășire. Acolo s-a întâlnit cu Michelangelo, pe care l-a stors de informații ca o sugativă și cu care purta discuții inteligente sau făcea concursuri amicale. Trebuie să fie fost și pentru Michelangelo o premieră pedagogică. Doi ani cât a cătănit-o marele Buonarotti, Sofo nu s-a cruțat și a ras tot pînă la fundul ceaunului cunoașterii. Pornirea ei era cu handicap, prin lege nu avea acces la modele nud și în sala de disecții nici atât. Pentru că îi zbârnâia bine mâna, a fost recrutată de curtea Spaniei devenind  pictorul oficial al curții madrilène și meditind o regină de 14 ani cu care s-a și împrietenit. A făcut tone de portrete oficiale “țînând-o tot într-un duce și-un conte” până la papă. Când mica ei regina a murit, s-a trezit cu o rentă regală copioasă și un cv măreț și gros cât snopul. Cu aceste premise grandioase a fost măritată cu sila cu un fiu de vicerege. Una caldă, una rece. Oricum, avea timpul, cheful și banii să picteze după pofta inimii. Când soțul ei s-a stins, Sofo și-a întâlnit iubirea vieții: un căpitan de vas, personaj de un pitoresc năprasnic. L-a luat de bărbat. Acum avea setul complet: liberate, bani și aventură cât cuprinde! Sofo a trăit 92 de ani în bunăstare perfectă. A fost o matroană culturală, găzduind petreceri, dezbateri, ospețe.

A avut imitatori și adulatori. Lucidă și activă până în ultima clipă, Sofo  rămâne un model de talent însoțit de noroc cum rar se poate vedea și azi, darămite in Renaștere.

Sofonisba Anguisciola – autoportret

Tot o italiancă, dar mai puțin norocoasă a fost Artemisia Gentileschi (1593-1653). Era orfană de mamă, însă tatăl ei era celebrul pictor Orazio Gentileschi. Artemisia a învățat meserie de la tatăl ei, alături de cei trei frați. Nu știu pe unde hălăduiau  cei trei frați sau tatăl lor, dar Artemisia a fost violată în propriul lor atelier de asistentul lui Orazio, un derbedeu însurat care trăia cu cumnata lui, care a comis fals în acte și și-a furat maestrul. Pe scurt, o pramatie. Nu mă întrebați de justiția epocii că nu vreau să mă enervez. Derbedeul a scăpat nepedepsit iar Artemisia a fost măritată cu un pictoraș falit care a pretins o suma imensă ca să-i spele onoarea prin căsătorie. Dar hai să vedem părțile bune. Că sînt două. Prima: soțul ei a avut decența s-o lase în pace să iubească pe cine vrea, iar ea chiar asta a făcut. A doua: celebrul viol i-a pecetluit creația cu o forță nebănuită. Pictorul din ea se născuse. Și era furios. Artemisia a pictat cu nesaț (și mult mai bine ca tatăl ei) scene în care femeile sunt puternice și bărbații torturați. În  compoziții că Judita cu capul lui Holofern sau Jael și Sisera, toți au văzut dorința de răzbunare sadică a Artemisiei pentru ceea ce pățise în tinerețe. Critica s-a năpustit cu elan de tabloid să analizeze plăcerea generată de trauma cu care Artemisia picta bărbați decapitați sau cărora li se înfig piroane în ureche. Dacă e să mă întrebați pe mine,  partea vindicativă e doar o componentă și nici măcar majoră. Subiectul era în vogă în epoca și l-au pictat și bărbații cu mare spor. Artemisia l-a pictat doar mai bine, mai cu chef. Una peste alta, Artemisia și-a construit o carieră splendidă, a călătorit mult, a frecventat cursuri academice și a lucrat cot la cot cu pictori din epocă. Nu știm cum a murit, posibil de ciumă. Dar mai contează?

Artemisia Gentileschi – Jael și Sisera

După italience, haideți să vedem o rusoaică. Sigur n-are de-a face cu războiul în curs. A avut însă de-a face cu primul război mondial. E vorba de Liubov Popova (1989-1924), una dintre amazoanele avangardei ruse. De extracție aristocratică, dar deloc diafană. Era mai îndrăzneață și mai turbată ca un cazac. Școlită inițial în Rusia, pleacă la Paris să se vindece de depresie și descoperă cubismul care înflorea acolo și semeața nerușinare. A fost prietenă cu toată avangarda rusă și franceză, ambele părți descriind-o că fiind cutezătoare și plină de forță. A călătorit mult. Avea și banii și motivele să o facă. Întoarsă în Rusia a făcut din casa ei un cuib boem de întruniri și nu era grup de opinie din care să nu facă parte. Când a venit Revoluția bolșevică putea să fugă din țară, dar a rămas. Deși a făcut foame și frig (n-o ajutau originile aristocratice) a rămas și a produs energic pentru noua țară: scenografie, afișe, design de carte… deși boieroaică, a fost un om de stînga, cu mulți prieteni în cercurile comuniste. Privindu-i arta, a fost sinceritate, nu calcul.

Liubov Popova – Air Man Space

O artistă minunată a țării noastre a fost Lucia Dem. Bălăcescu (1895-1979). Tot boieroaică și încă din ramuri urmăribile până la 1500. Puhoi de paharnici, logofeți și serdari. Părinții ei, un cocktail spectaculos din tată navigator și mamă pianistă. I se spunea Lurita și așa o să-i spunem și noi. Când a crescut și a ajuns pictoră toți i-au spus LDB (Ledebica). Lurita era bolnăvicioasă, dar s-a dat mult cu vaporul (așa e cînd ai tată căpitan de cargobot!) și cultura era cuibul în care a crescut mintea ei. Ca orice beizadea română cu bani a studiat în Elveția, apoi în țară cu Ipolit Strâmbu și Eustațiu Stoenescu, dar în final tot la Paris și-a copt cozonacii, la academia modernă a lui Othon Friez. Nu e român să nu fi semnat condica acolo.  Dar Ledebica s-a simțit în largul ei acasă. Deși era ciudat, pentru că la București era în vogă post impresionismul și Ledebica se întorsese de la Paris cu constructivismul în vene. Nimeni nu era bucuros de așa oaspeți și nici clienți pentru acest stil nu erau. Pasionați de constructivism erau doar intelectualii evrei de la Contemporanul și Ledebica colaborează cu spor cu aceștia făcând ilustrație de carte și grafică de revistă.  Curând au înhățat-o alte trei grupuri artistice, dar cu adevărat “căuzașă” a fost cu artistele femei de la Asociația Artelor Plastice: Olga Greceanu, Nina Arbore și superba Cecilia Cutescu Stork. O gașcă de feministe decise să pună femeile la locul meritat. Pictura ei e absolut minunată, vă puteți bucura de ea pe săturate la Muzeul Colecțiilor (ultimul etaj). Personalitatea ei a fost prezentată adesea că fiind fițoasă, mizantropă, dificilă….eu spun altceva. Constanța vieții ei a fost hărnicia și autenticitatea. Ultima, esențială pentru orice artist. Ea a fost intens autentică, pozitivă, ludică și dezinhibată. Opera ei conține foarte multe referințe de viață personală, fiind ca un jurnal deschis, solar și colorat. Ciudat, dar un ciudat bun. Are veselie și ingenuitate. Un artist total care a lucrat continuu, indiferent de condiții.  La punerea ei în valoare încă trebuie să mai lucrăm.

Lucia Dem. Bălăcescu – Peisaj din sud

O să încheiem cu o fătucă din Illinois, cu o participație suedeză în sângele ei, o minunăție de minte suprarealistă, Dorothea Tanning (1910-2012).  Curioasă ca o pisică, descoperă suprarealismul și dadaismul și e atrasă instantaneu de filonul pe care și-l recunoaște ca fiind al ei. Așa cum și-a recunoscut și în Max Ernst soțul menit să fie al ei. Dar ajunge cu soțul, că e deja ultracelebru, haideți să vorbim de Dorothea. Garnisită pentru ilustrație și avînd o minte publicitară, Dorothea a fost candidata ideală pentru suprarealism, meritul ei colosal fiind că și-a construit o personalitate total distinctă de faimosul ei soț. Ca și în cazul Fridei Kahlo, căreia i- a fost greu să trăiască lânga titanul de Diego Rivera. Și uite că ambele au reușit să trăiască cu titani, fiind ele însele excepționale. În cazul Dorotheei, imaginarul ei e spectaculos, însă intens feminin , stilul ei e fluid, acvatic și intens original. În a doua parte a vieții a scris și poezie, lucru deloc surprinzător, dat fiind că suprarealismul e curentul cel mai obsedat de literatură din toată avangarda. Ca și Ledebica noastră, Dorothea Tanning e insuficient de pusă în valoare comparativ cu mult branduitul și autobranduitul Dali. Dar mai este timp să facem asta, nu-i așa?

Dorothea Tanning – Iepurasi in pesiaj suprarealist

Text de Arina Gheorghiţă, pictoră, lectoră la Fundația Calea Victoriei, unde va susține cursul Femei la şevalet, incepand cu 2 septembrie.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine