Trei questii pe care nu le știi despre legătura dintre biciclete și România

Până în urmă cu vreo 3 săptămâni habar n-aveam că România e al doilea producător de biciclete din Europa. Buey nene, al doilea!!! Înaintea Italiei, Germaniei sau Poloniei. Franța nici nu apare în top 5. Doar Portugalia ne devansează cu vreo sută de mii de biciclete produse. Adică România a dat Europei anul trecut 2,6 milioane de biciclete, în timp ce Portugalia a livrat 2,7 milioane. Asta ar fi prima questie.

A doua ar fi că cea mai mare parte dintre bicicletele care pleacă din România sunt produse la Timișoara la fabrica nemților de la Corratec. Și aici aș mai face o remarcă: o foarte mare parte din bicicletele care iau naștere la Timișoara sunt high end-uri. Adică sunt crema cremelor, la care visează cei mai mulți dintre iubitorii sportului care te ridică în pedale.

Iar a treia questie care pentru mine e WOW! este că în acest weekend, la Timișoara, mai exact sâmbătă pe 7 octombrie, se deschide PRIMUL OUTLET DE BICICLETE DIN EUROPA! Ideea a plecat chiar de la cineva din conducerea fabricii de la Timișoara. Asta în contextul în care la fabrica Corratec din vestul țării nu sunt produse doar biciclete Corratec. Tot acolo sunt produse biciclete Cone, Falter, Morrison, Malaguti și gama BOW dedicata copiilor.

Am aflat „pe surse” că reducerile vor fi cuprinse intre 20% și 40%. Iar aici vorbim de prețurile de producător. Bicicletele care vor fi disponibile în primă faza sunt produse în 2022 și 2023. Bucuria mea și mai mare ar fi că la Timișoara să avem nu doar un magazin de tip outlet, ci și un magazin în care să găsim întreaga gama a bicicletelor Corratec, nu doar pe cele produse în Timișoara. Și mi-ar plăcea că acest magazin să fie Avanpost Radio Guerrilla. De fapt, cu gândul ăsta merg în acest weekend acolo la deschidere. Știu că vă fi prezent și noul marketing manager acolo și am de gând să-i suflu niște vorbe în ureche pe tema asta. Stați aproape că revin cu vești.

Până una alta ori ne vedem la Timișoara în weekend, ori dați un ochi la mine pe Facebook (Memo Sebastian Vrinceanu) sau pe Instagram (memoradio1) să vedeți ce minunății sunt pe acolo.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine