Bucuria de a urca pe vârf, indiferent de vârf, nu se compară cu nimic. De aici și nebunia cu Everest-ul, Mont Blanc-ul, Kilimanjaro-ul, etc. Însă există și vârfuri mai mici care aduc multă bucurie odată ajuns acolo. Unele chiar la îndemâna noastră.
Chiar aici în plan local există vârful Modoveanu – 2544 de metri. Prima și singura dată când am urcat pe Moldoveanu am făcut-o cu poveste. Adică am plecat de la malul mării și în 24 de ore eram de la 0 metri la cel mai înalt punct din România. Am ales varianta de traseu cu plecare de la Stâna lui Brunei. Până acolo ai, după ce ieși de pe asfalt, un forestier de vreo 40 de kilometri destul de accidentat unde nu prea ai unde să-i dai a treia. E de luat în calcul o cazare în zonă sau campare la cort astfel încât să pleci dimineața de vreme spre vârf. Aproape de vârful propriu zis e un traverseu un pic mai expus unde se deschid niște prăpăstii în stânga și dreapta. Trebuie doar un pic mai multă atenție și atât. Apoi mai ai doar un pic până pe vârf, iar dacă ai noroc de vreme bună o să ai o super priveliște. Eu n-am avut vreme bună…
Apoi aveți la dispoziție și cel mai înalt vârf din Balcani foarte aproape de noi, în Bulgaria. Este vârful Musala – 2925 de metri. Ca să ajungi pe Musala e mai simplu decât pe Moldoveanu. Asta dacă urci vara. De la Borovets poți lua o telegondolă care te duce până aproape de cabana Musala care e pe la vreo 2500 de metri altitudine. După care te bucuri de urcare și cucerirea vârfului. Rămane valabilă faza cu peisajele dacă ai vreme faină. Eu nici aici n-am avut. Am prins chiar lapoviță pe vârf și am urcat la picior din Borovets pentru că gondola se închisese cu o saptamână mai devreme. Era 26 septembrie.
Un alt vârf de urcat destul de aproape de România este Mytikas – 2918 metri. E cel mai înalt munte din Olimp, iar în mitologia greacă reprezenta sălașul zeilor. Ca să ajungi pe vârf trebuie să mergi mai jos de Salonic în orașul Litochoro, de acolo continui cu mașina până la refugiul Prionia care e pe la 1000 de metri altitudine. De acolo mergi pe jos până la refugiul A – Spilios Agapitos care e la vreo 2100 de metri altitudine. Urcarea se continuă până când se ajunge într-un loc unde trebuie să cobori pe un mic horn și apoi continui spre vârf pe o zonă destul de expusă. Am văzut multă lume care parcurge această ultimă secțiune cu ham, în coardă cu ghid. E cea mai sigură variantă cu siguranță, dar eu am urcat de două ori pe vârf fără echipament special. A doua oară când am urcat, chiar anul acesta, aveam vreo 20 de kilograme în plus față de data anterioară ( în 2021 – poza de mai sus ) și a fost oleacă mai greu. Dar tot foarte fain.
Încă mai aveți timp anul acesta să ajungeți pe aceste vârfuri. Bucurați-vă de ele și de satisfacția cuceririi lor.
