Dacă săptămâna trecută am trecut în revistă șopârlele Bucureștiului, câteva fotografii de la ascultătorii Radio Guerrilla m-au pus pe gânduri. Am primit o fotografie de identificare de șopârlă, dar în cadru nu era o șopârlă, ci un triton comun. Asemanarea tritonilor cu șopârlele este însă izbitoare doar… dacă ai petrecut sub o secunda privind spre animalele cu pricina.

Dacă veți aloca ceva mai mult timp studiului tritonilor, veți descoperi cu siguranță o fascinantă lume a acestor animale care, deși sunt la început pe scara evoluției, au reușit să supraviețuiască și să populeze toate continentele lumii.

Da, aspectul de “șopârlă” este evident, acești mici amfibieni fiind patrupede cu coadă. Privite mai îndeaproape, veți observa că sunt însă amfibieni, înrudindu-se cu salamandrele și broaștele, mai degrabă decât cu șopârlele și alte reptile.

Tritonii depind de habitatele umede, fiind strict legați de zonele cu apă liniștită unde se reproduc și își petrec prima parte a anului, după ieșirea din hibernare (faza acvatică). Pe parcursul verii, aceștia trec în stadiul terestru, părăsind bălțile și putând fi găsiți sub pietre, bușteni etc. Spre sfârșitul sezonului cald, tritonii se retrag în pământ, sub limita de îngheț, hibernând până la sosirea primăverii.

În România, tritonii pot fi întâlniți în toate județele țării, populând zonele umede atât la nivelul mării, în zonele joase, cât și munții cei mai înalți. O parte din aceste specii de tritoni își suprapun așadar arealele, unele specii hibridizând acolo unde speciile se întâlnesc.

Pentru că variabilitatea acestor amfibieni este mare, cel mai ușor este să trecem toate speciile în revistă, pentru a avea o imagine mai de ansamblu despre ele.

Tritonul comun (Lissotirton vulgaris)

Întâlnit aproape oriunde, acesta este cel mai ușor de văzut triton. Aspectul său “pătat” este valabil însă doar pentru mascul, specia având un pronunțat dimorfism sexual. Tritonul comun, ca și celălalte, este o specie neveninoasă și neagresivă, fiind baza în lanțul trofic pentru numeroase alte animale prădătoare, de la broaște la mamifere.

Tritonul cu creastă (Triturus cristatus)

Acest triton este mai ușor de văzut în zonele de deal și de munte, ocazional coborând și la șes. Are o distribuție relativ largă, iar petele albe de pe lateral îl fac inconfundabil.

Tritonul de munte (Ichtyosaura alpestris)

Poate cel mai frumos triton din țara noastră (și din Europa, în opinia mea), tritonul de munte poate fi găsit aproape oriunde în arcul carpatic, inclusiv în zonele subcarpatice și excepțional și mai jos. Populează și lacurile alpine, chiar și la altitudini ce depășesc 2.000 de metri. Este extreme de rezistent la frig și iese din hibernare mai devreme decât celelalte specii.

Tritonul dobrogean (Triturus dobrogicus)

Poate cel mai enigmatic triton de la noi, populând lunca extinsă a Dunării și a unor afluenți, precum și a râurilor din Câmpia de Vest, tritonul dobrogean este ceva mai greu de văzut, având capacitatea de a se ascunde adânc în mal, la adâncimi de peste un metru. Coada cu dungă albă îl face ușor de distins de celelalte specii.

Tritonul carpatic (Triturus montandoni) 

Acesta este cel mai rar triton de la noi, el fiind întâlnit de-a lungul Carpaților Orientali și de Subcurbură, limita arealului fiind Valea Prahovei. Și acest triton poate fi găsit la altitudini variabile, aidoma tritonului de munte.

Pe final, vă prezint și o fotografie – ghicitoare. Pentru cei care sunt curioși, această fotografie este făcută în mijlocul orașului, mai precis în parcul Cișmigiu din București. Da, ați ghicit probabil, este un hibrid între tritonul cu creastă și tritonul dobrogean, originea acestei populații din parcul cu pricina fiind neclară, probabil de origine antropică.

Și bonus, evident, verișoara lor, mult mai cunoscuta și mai ușor de identificat, salamandra (Salamandra salamandra), o specie întâlnită preponderent în arcul carpatic. Dar despre salamandră într-un articol viitor.