Continuare la ”Mi se spune Delfinul”, de săptămâna trecută:
– Și cum îți spuneam, te averizez de fapt, nu încerca să-mi livrezi faze fumate! Eu am avut un caz, mai demult, tot așa… eram la muncă, zi frumoasă, speranță la cât mai puțini puțoi temerari, și nah, normal câ s-a pornit alarma când mă simțeam și eu mai bine, dormitând pe turnuleț. Vlasie, colegul meu, m-a trezit, ramolitu naibii! Ăla era departe, deja doar o mână i se mai vedea. L-am înjurat pe Vlasie și am băgat viteză, că până ajungea Vlasie la el era deja mâncare la pești pe terminate. He, he… Când am ajuns la ăla, ăla era pe ducă! Am calculat traiectoria pe care urmă să se scufunde, așa că am tăiat-o în jos de la douăzeci de metri și l-am prins, când era deja la trei metri sub nivelul apei. Și se ducea, boss! Nu glumea! Era deconectat, nu mai dădea din aripioare! He, he! L-am încârligat și l-am scos sus. Acolo dă-i presinune pe plămân și bagă Delfinule, spre mal! Adică nu doar îl trăgeam după mine în timp se înotam spre mal, dar îl și resuscitam. Tehnică, veche! Și… minune! Își revine chiar mai repede, temeraru’ lui tataie!. Cam la două sute de metri de mal. Pentru mine lejereanu…
Deci, s-a dumirit încet și s-a mai speriat odată, că nu înțelegea unde se află. Eu i-am explicat situația, l-am ajutat să se țină la suprafață, omu s-a dumirit, dar de panică n-a scăpat. I-am zis să se relaxeze si să mai dea din picioare ușor, ca să contribuie la proces. Era tot mai bine. Dar n-am înaintat prea mult. M-am oprit, cam la o sută de metri de mal și i-am spus:
Uite care e faza! Ai realizat că erai pe ducă, nu? El: Da, mulțumesc că m-a slavat, bla bla. Eu: stai, nu te grăbi. Încă nu te-am salvat, doar te-am ajutat să-ți revii, ca să te întreb dacă tu consideri că meriți să fii slavat și că ai argumente întemeiate! Ca să nu fac eu acum o greșeală, că te salvez! Mă poți convinge în zece secunde să nu mă scufund din nou și să te trag de picioare, să te rezolv, Doamne mă iartă! Iar apoi să ajung dărâmat pe mal și să spun, Îmi pare rău, am ajuns prea târziu… Ce zici? Ai argumentul? Ăla, îți dai seama, ochii cât cepele! Ce-i asta, ce faceți domnule? Eu: hai, argumentul, că nu-i timp! Exact că acum, că uite, cât timp pierdem! Deci, ăla, tulburat profund, începe: Ești nebun!? Și dă-i să urle, dar eu hop și-l trag în jos! Ăluia i se-nfundă urletul, ia apă, dă-i cu bule, iar eu hop și-l scot! Apoi îi spun la ureche, vezi că dacă mai țipi odată, va fi ultimul tău țipăt! Ăla clar își revine și nu mai țipă, eu îl țin! Ii spun la ureche? Ce-ai făcut tu bun pentru oameni, ca să meriți să fii salvat? Ăla alb ca varul, bâlbâială! Io îl calmez, ăla își caută cuvintele! Ochii i se învârt în orbite, procesează situația, caută! Eu: Nu te întinde! Ăla: Stai așa, uite, eu am o firmă, am angajați, oameni sărmani pe care i-am angajat, unora le-am rezolvat și cu adăpostul… Alții nici nu fac treabă, dar eu tot îi plătesc, că mi-e milă sa-i dau afară! Fără mine ajung în șanț. Nu mă laud, dar vreau să dorm bine! Buuuun, zic eu. Asta-i tot? Ăla, prostănacu: Nu e tot! Am familie, am copii… Stop! Îi zic, lasă vrăjeala că-i fumată! Nu strica ce ai spus mai devreme. Gata, m-ai convins! Dar nu te mai căca pe tine! Chiar dacă nu am acum dovezi că ce mi-ai posvestit tu nu-i vrăjeală, eu te salvez! Dar fii atent că o să clarific după… și dacă m-ai păcălit, în mare ne întoarcem! Că mie mi se spune Delfinul, dar eu nu sunt tot timpul un delfin bun! Ai înțeles? Ăla: Da! În fine, l-am salvat, am ajuns cu bine la mal! Omu’ mi-a mulțumit, cu o față împietrită! Era total bulversat, hipnotizat. Apoi s-a cărat încet. Un pic mai târziu m-am interesat și alea alea. Nu m-a mințit, temerarul! De asta Delfinul nu l-a mai căutat să-l ducă înapoi în mare! Crezi că-s nebun, nu-i așa? Lucru rău! He, he he! Hai, dă-i pedală! Ce mai aștepți, care e povestea ta! Pe scurt, că n-avem timp!