Cea de-a 11-a ediție a Turului Ciclist al Sibiului începe astăzi, la Sibiu, cu festivitatea de prezentare a echipelor. Ca și anul trecut, se aliniază și anul acesta la start două echipe de World Tour, poziționând evenimentul pe locul 1 în lista celor mai importante competiții de profil din România și în topul celor mai importante competiții similare din Europa de Est. Pentru prima dată în istorie, Turul debutează sâmbăta, cu deja tradiționalul prolog în centrul istoric al orașului Sibiu. Anul acesta Turul Ciclist al Sibiului ajunge și în județul Alba, la Sebeș și Blaj, în două dintre etape.
Premierele ediției
Purtătorul tricoului galben va primi pe podium, pentru prima dată în istoria competiției, mascota Turului: o oaie din lână realizată manual de artistul popular Mădălina Cupitu, care lucrează de 10 ani obiecte de artă folosind tehnica lânii împâslite cu acul. Confecționarea celor patru mascote ale Turului a necesitat 10 kg de lână și o lună de muncă, dar Mădălina a acceptat bucuroasă acest proiect, pentru că în acest fel poate transmite un mesaj important: „Consider că lâna este aur. Iar noi, în România, ne batem joc de ea. Sufăr că lâna este arsă pe câmp, când văd ce se poate face cu ea. Eu sunt nevoită să comand pe net, din Germania sau de pe Ali Express lână merinos, pentru că la noi nu se mai cresc asemenea oi”. Fanii Turului Ciclist al Sibiului au găsit și un nume mascotei, într-un concurs realizat pe rețelele de socializare: Miorița.
Tot pentru prima dată de la lansarea competiției, profesioniștii care participă la Turul Ciclist al Sibiului sunt invitați, în data de 2 iulie, la un eveniment informal găzduit de Muzeul Astra, care a devenit partener strategic al competiției, cu scopul de a sprijini misiunea principală a evenimentului în rândul publicului larg: promovarea zonei și obicieiurilor și tradițiilor locale. Cicliștii vor avea ocazia să facă oale de lut și brățări din piele, să picteze pe lemn și să deguste mâncăruri tradiționale. Acest eveniment este gândit, în viitor, ca prilej de întâlnire și socializare a profesioniștilor cu fanii.
Echipe participante
Din păcate Astana – Premier Tech și Team Novak au fost nevoite să-și anuleze participarea la această ediție a Turului Ciclist al Sibiului, din motive organizaționale, dar Global 6 Cycling and D’Amico – UM Tools a venit să completeze lista celor 28 de echipe care vor lua startul sâmbătă, între care două echipe de World Tour.
- BORA-HANSGROHE – Germany, WORLD TOUR TEAM
- TEAM QHUBEKA NEXTHASH – Africa de Sud, WORLD TOUR TEAM
- GAZPROM RUS VELO – Rusia, PRO-CONTINENTALA
- VINI ZABÙ PRO CYCLING TEAM – Italia, PRO-CONTINENTALA
- BARDIANI CSF FAIZANE – Italia, PRO-CONTINENTALA
- Team Novo Nordisk – USA, PRO-CONTINENTALA
- GIOTTI VICTORIA SAVINI DUE – Romania, CONTINENTALA
- AMORE & VITA – PRODIR – Ucraina, CONTINENTALA
- à Bloc CT – Olanda, CONTINENTALA
- ELKOV – KASPER – Cehia, CONTINENTALA
- TEAM BIKE AID – Germania, CONTINENTALA
- Nippo-Provence-PTS Continental Team – Elvetia, CONTINENTALA
- Team Illuminate – USA, CONTINENTALA
- Wildlife Generation Pro Cycling – USA, CONTINENTALA
- Team Vorarlberg – Austria, CONTINENTALA
- Team Felbermayr – Simplon Wels – Austria, CONTINENTALA
- Team SKS Sauerland NRW – Germania, CONTINENTALA
- Team Hrinkow Advarics Cycleang – Austria, CONTINENTALA
- Cycling Team Friuli ASD – Italia, CONTINENTALA
- Topforex – ATT Investments – Cehia, CONTINENTALA
- Yoeleo Test Team p/b 4Mind – Canada, CONTINENTALA
- Work Service Marchiol Vega – Italia, CONTINENTALA
- A.R. Monex Pro Cycling Teams – San Marino, CONTINENTALA
- HRE MAZOWSZE Serce Polski – Polonia, CONTINENTALA
- Maloja Pushbikers – Germania, CONTINENTALA
- D’AMICO UM TOOLS – Italia, CONTINENTALA
- GLOBAL6CYCLING – New Zealand, CONTINENTALA
- NATIONAL TEAM ROMANIA – Romania, NATIONALA
Etape
Turul Ciclist al Sibiului va începe cu un prolog tehnic în centrul istoric al orașului Sibiu, sâmbătă, 3 iulie, urmat de două etape cu final în cățărare, pe Păltiniș și la Bâlea Lac. Sprinterii vor avea șansa să arate ce pot în cea de-a treia etapă, care are loc în ultima zi a cursei, 6 iulie.
Prolog
Etapa 1
Etapa 2
Etapa 3
Tricouri distinctive
În fiecare dintre etapele Turului Ciclist al Sibiului, vor fi acordate patru tricouri de lider, în următoarele clasificări:
- General Classification (sponsorizat de Alexandrion Group, Star Assembly, CONA și compa)
- King of Mountain Classification (sponsorizat de GAMA IT, Polycontact și ODU)
- Points Classification (sponsorizat de Marquardt)
- Best Young Rider U23 (sponsorizat de Joyson Safety Systems)
În plus, există patru tricouri- trofeu care nu vor fi purtate în cursă:
- Points Classification (sponsorizat de Geiger, AEA Medical & Boromir)
- Best Romanian Rider (sponsorizat de optcycling.com, Mindsoft, Hendrickson, Kendrion și Visma)
- Best Team Classification (sponsorizat de Bilstein)
- Combativity Award (sponsorizat de IFM & Continental)
Combativity Award va fi acordat de juriul cursei la finalul ultimei etape. Cel mai agresiv ciclist din fiecare etapă va fi distins cu un „număr roșu” pe care îl va purta în următoarea etapă.
Acoperire live pentru toate etapele
În cooperare cu Livestream România, toate etapele Turului Ciclist Sibiu din acest an vor fi disponibile gratuit pentru vizionare printr-un flux live, iar transmisiunea va fi preluată integral și de postul de televiziune Digi Sport. Orele de difuzare (ora de vară a Europei de Est, UTC + 3) sunt următoarele:
- Prezentarea echipei: 19:45
- Prolog: 16:00 – 20:00
- Etapa 1: 11:40 – 12:25 și 12:30 – 16:45
- Etapa 2: 10:35 – 10:50 și 11:30 – 15:45
- Etapa 3: 14:30 – 15:25 și 15:30 – 20:10
Fluxurile vor fi disponibile pe livestream.com, Facebook și pe site-ul cursei și constau dintr-un format mixt, incluzând un show pre-cursă, imagini live din fiecare etapă, precum și discuții și interviuri din studio.
Palmaresul Turului Ciclist al Sibiului
2011 Alessio Marchetti (Centro Revisioni Cerone)
2012 Victor de la Parte (SP Tableware)
2013 Davide Rebellin (CCC Polsat – Polkowice)
2014 Radoslav Rogina (Adria Mobil)
2015 Mauro Finetto (Southeast)
2016 Nikolay Mihaylov (CCC Sprandi Polkowice)
2017 Egan Bernal (Androni – Sidermec – Bottecchia)
2018 Ivan Sosa (Androni Giocattoli – Sidermec)
2019 Kevin Rivera (Androni Giocattoli – Sidermec)
2020 Gregor Mühlberger (BORA – hansgrohe)
Competiții conexe
Ca la fiecare ediție, Turul Ciclist al Sibiului propune și evenimente dedicate amatorilor, în ideea de a promova ciclismul ca sport de masă, dar și pentru a inspira copiii și tinerii să facă ciclism de performanță. Astfel, pe lângă Cursa Sponsorilor, care a aliniat la start, în data de 20 iunie, echipe ale partenerilor implicați în organizarea Turului, anul acesta vor avea loc simultan, la Sibiu (3 iulie) și Blaj (6 iulie), concursuri Green Day Kids, dedicate copiilor. Nu lipsește din program tradiționala competiție King of the Mountain (4 iulie), pe traseul spre Păltiniș, dar organizatorii propun, în premieră, Transfăgărășan Challenge (5 iulie) – un concurs pe cel mai spectaculos drum din România, programat în aceeași zi cu etapa regină din Tur.
Parteneri și sponsori
Turul Ciclist al Sibiului este o competiție cofinanțată de Primăria municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Sport, sub egida Uniunii Cicliste Internaționale și a Federației Române de Ciclism, înscrisă în calendarul internațional la nivel 2.1.
Partener principal: Marquardt Sibiu
Mașina Oficială: Suzuki furnizată de Autohause Huber Sibiu
Producător oficial al Tricourilor distinctive: Optcycling.com
Apa oficială: Artesia de la Apemin Tușnad
Sponsorii etapelor sunt:
Continental Automotive Sibiu, Promenada Mall Sibiu, Kaufland Romania și Swoboda Cisnădie.
Sponsorii tricourilor distinctive:
Alexandrion Group, Star Assembly Sebes, CONA, Compa, Marquardt, GAMA IT, Visma Software, Continental Automotive Sibiu, Joyson Safety Sibiu, Geiger, thyssenkrupp Bilstein SA, ODU , polycontact, IFM, Kendrion, AEA Medical, Boromir, Mindsoft, Hendrickson.
Sponsori: Raiffeisen Bank, Shopping City Sibiu, Keep Calling, Medical Corp, Atrium, Kulinarium, Caffe Wien, Dr Leahu Corident, Algeco.
Parteneri: Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, Metropolis, Shimano, Scott, Astoria, Bere Sibiu, Action Sport, Gold Nutrition, Soma, Amicii Munților, Muzeul Astra, Focus Photos.