Mulți spun că adolescența este vârsta experiențelor, a căutării de sine și a încercării de a găsi un echilibru personal. E cert, o simt pe pielea mea și, în același timp, știu că și tinerii de lânga mine simt asta. Adolescența are gust de noutate, de plictiseală, uneori entuziasm, are gust de stres și, mai ales, de incertitudine. Simțim o presiune de a face întotdeauna ceea ce trebuie, de a nu ne dezamăgi parinții inconștient, de a îmbina performanța cu distracția si a ne clădi un viitor. Și totuși, ce facem ca să devenim persoane mature, informate și conștiente? Sincer, nu știu. Probabil că o descoperim cu totii pe parcurs. Însă, știu că avem nevoie de încredere din exterior, nu avem nevoie să simțim că nu facem suficient de bine ceea ce facem și nu avem nevoie să ni se inducă ideea că dacă nu suntem ca generația trecută, nu suntem cum trebuie.

Am auzit deseori spunându-se că tinerii nu mai sunt cum erau, nu mai învață, nu mai citesc, nu se mai dezvoltă personal. Sunt de parere că nu e necesar să lucrăm culegeri întregi de matematică sau să stăm închiși în casă citind non-stop ca să ne numim o “generație bună” sau cu perspective. Da, suntem o generație altfel. Suntem o generație a tehnologiei, a tentațiilor, dar suntem o generație care face foarte multe lucruri frumoase. Altfel, nu ar mai exista adolescenți care merg în sate defavorizate ca să le insufle copiilor plăcerea de a citi, cum fac cei de la Fanbook. Nu ar mai fi tinere care inițiază o organizație pentru promovarea drepturilor femeii, ca echipa GirlUp Romania. Nu s-ar mai organiza conferințe de tipul Model United Nations, unde liceenii simulează discuțiile diplomatice din Parlamentul European. Sau nu ar mai fi proiecte culturale făcute de adolescenți pentru adolescenți, cum fac Cluburile Interact.

Exista tineri informați și implicați, care încearcă sa aibă un impact în societate. Generalizarea că “nu mai facem nimic” este categoric greșită. Și la vârsta asta avem nevoie de susținere și înțelegere ca să ne găsim echilibrul, nu pentru ca e un moft, ci pentru că putem într-adevăr, daca ni se oferă șansa, să aducem schimbări reale. Totul ține, până la urmă, de perspectivă.

Teodora Bibiri, clasa a 11-a, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”