Premiul Insta(nt) de săptămâna aceasta merge către Bogdan Șerban, dar nu cel pe care-l auziți de luni până vineri la Radio Guerrilla dictând timpul liber și deschizând drumuri noi în peisajul muzicii alternative românești. Nu, el este Fără de Facebook, deși nu neapărat și Fără de Păcat. Dar cu Instagram, că așa-i frumos.
Subiectul articolului de față este, însă, un alt(fel) de Bogdan Șerban, un fotograf dependent de psihologie – scrie la bio, n-am inventat noi. Sinele lui învinge astfel prin portofoliul eclectic, atât ca tip de fotografie, cât și ca tehnică. O constantă există totuși în ceea ce transpare prin lentila lui Bogdan, și anume frumusețea. Plus poezia momentului surprins, esența emoției transmise și profesionalismul bunei încadrări.