Una dintre formele cele mai răspândite de exprimare artistică ce-ți poate răspunde (fie și superficial) la un mix de întrebări de tipul „cine suntem și ce căutăm aici, chiar în locurile ăstea” este muzica. Cu cât ascultăm muzică cu mai multă profunzime și atenție, cu atât avem șansa să ne îmbunătățim propria înțelegere cu privire la cultura în care trăim, la relațiile și experiențele sociale din jurul nostru. Muzica ce se produce/difuzează/ascultă/distribuie într-o societate spune foarte multe despre sistemele de credință și valorile autorilor și ale publicului ei. În cazul artistului Alin Constantin aka K-lu, producțiile funcționează pe post de ghid cinematografico-muzical local. Fidel culturii urbane, K-lu nu s-a sfiit să încerce mai multe variante de limbaj artistic, activând în trupe de break-dance sau ocupând postul de MC într-un band de hardcore hip-hop, până când și-a gastit vocea/calea odată cu achiziționarea primelor pick-up-uri. Au urmat, autodidact fiind, multiplele doze, ace și plăci/discuri distruse, până să ajungă la performanța de a ajunge un fel de șaman-al-sunetului-pus-pe-beat și a da posterității, în 2012, albumul “Chestii, socoteli.” La șase ani diferență vine un nou material plămădit de maestrul turntable-ist: Operațiunea Monștrii – ce pare un exercițiu fonic de admirație pentru cinematografia românească, pus pe ritmuri de funk, hip-hop, nu­jazz, afro­beat, broken­beat, bossa nova sau breaks, ce continuă albumul de debut și, în plus, o provocare pentru cinefili (și nu numai) de a recunoaște actorii și peliculele din care au fost luate dialogurile.

Ascultă – invitație sau poruncă susținută de o construcție exotică de nu-jazz.

Vreau – în ciuda faptului că este piesa cea mai lesne de dansat pe ea, are un profund caracter antipop.

Un cui – numele bucății trebuia să fie justificat de niște ritmuri raggae, doar că, aici, sunt îmbrăcate într-o simfonie dub. Probabil așa ar suna muzica de cameră făcută în Jamaica.

Minunat – muzică de hipnotizat pe ea și de indus transă sau piesa cu ajutorul căreia renunți la antidepresive.

Maestrul lejer – construcția sonoră cu ajutorul căreia decoperi sau redescoperi culoarea, mirosul, gustul acid jazz-ului.

Bucuria Nebunilor – broken beat-ul este cel mai bun sound de susținut tempo-ul citadin, ritm de-a dreptul dement, pe alocuri în metropole.

Inimaginabil – construcția cu cea mai mare densitate lirică, performanță realizată cu ajutorul tehnicii colajului; piesa, cu puțină imaginație, ar putea fi dramatizată.

Petrecerea – soap-opera-audio concentrată în aproape 4 minute, mai credibilă decât o telenovelă sud-americană.

Despre vorbe – muzica ușoară românească de dinainte de ’89, chiar și cea mai obscură, are șansa de a trăi o nouă viață, revalorizată și upgradată de măiestria „platanagiului” timișorean.

Pac-Pac! – Seria cinematografică a “Comisarului Moldovan” redusă ingenios până la nivelul unei alegorii.

Balaurul – posibilul autoportret acustic al artistului, zugrăvit în puține cuvinte pentru că, nu-i așa, vorba este dușmanul misterului.

Film educativ – cea mai complexă „lucrare” de pe album, în care regăsești mai toate tehnicile de manipulare a sunetului și cam toate genurile muzicale familiare turtable-istului.

Pentru că te poate însoți în orice moment al zilei sau al nopții și pentru că nu face nazuri dacă este ascultată în căștile telefonului mobil sau în difuzoarele pretențioase al unui cabriolet de lux, muzica lui K-lu este precum mobila din Suedia: practică și ergonomică.