Unde mergem în weekend (5-7 octombrie)

VINERI

BUCUREȘTI, CRAIOVA, TIMIȘOARA, BRAȘOV, PETRILA, IAȘI, TÂRGU MUREȘ, MIERCUREA CIUC, REȘIȚA, SFÂNTU GHEORGHE, CLUJ, ARAD

Noapte Albă a Galeriilor este anul acesta în atenția locuitorilor tuturor orașelor înșirate mai sus. O să aveți foarte multe de accesat, de la vernisaje până la performance-uri, toate într-o singură noapte lungă, în mai multe spații din orașe. Se dă startul la vizitat la galerii și nu numai de la ora 19:00.

BUCUREȘTI

În Grădina J`ai Bistrot se proiectează întreg weekend-ul filme în cadrul proiectului ”Love is in the Art”. Se dă startul vineri, de la ora 19:30, cu proiecția spaniolă ”Vara lui 1993”, regizată de Carla Simon. Pelicula urmărește povestea unei fetițe de numai șase ani ce este adoptată de unchiul și mătușa sa, după decesul părinților ei. Deși este mică, fetița este conștientă de ceea ce i se întâmplă, evenimentul nefericit lăsând urme adânci în subconștientul ei.

TIMIȘOARA

Post-rock-ul ajunge vinerea asta în urechile timișorenilor. Am Fost La Munte și Mi-a Plăcut poposesc, de la ora 21:00, la Reflektor Venue. Vor cânta piese atât de pe materialele deja existente, cât și de pe cele pe care urmează să le scoată (curând, sperăm).  Ei nu vin singuri, ci cu băieții de la Melting Dice, timișoreni get beget, care vor cânta în deschidere un rock alternativ numa` bun de dansat pe el.

SÂMBĂTĂ

BUCUREȘTI

Strada I.L. Caragiale devine pietonală sâmbătă și duminică, pentru că aici se desfășoară ”Block party în district 40”. Proiectul își propune revitalizarea zonelor istorice din București, precum cea în care se ține mini festivalul ăsta de weekend. Vor fi dezbateri, expoziții, locuri de joacă pentru copii, scenă de dans, proiecții de filme și alte lucruri pe care o să le descoperiți începând cu ora 11:00.

La Centru, sâmbătă și duminică rolul principal îl joacă fotografia. Workshop-ul de fotografie, susținut de Radu Tudoroiu, va începe la ora 10:00. În prima zi, în centrul discuțiilor va fi fotografia de produs (pre-producție, iluminare, efecte speciale și altele), iar duminică vei afla cu ce se mănâncă fotografia de personaj. Ai opțiunea de a participa numai într-una dintre zile.

Trio-ul de indie pop/ rock Peter Bjorn and John ajunge sâmbătă pentru a doua oară în Romania. Ei au ajuns cunoscuți undeva prin 2006, odată cu single-ul Young Folks care a fost ulterior de găsit pe soundtrack-uri de seriale și pe coloana sonoră de la Fifa.  Trupa s-a format în 1999, în Suedia, și pana acum a scos 7 albume, următorul, ”Darker Days”, urmând să apară în curând, pe 19 octombrie mai exact. Club Control le găzduiește concertul, de la ora 21:00.

DUMINICĂ
 
BUCUREȘTI

Fotograful Anului în România, proiectul care le-a propus celor pasionați de fotografie să își înscrie lucrările la mai multe categorii, își are în sfârșit gala de premiere. La Cinema Pro, de la ora 19:00, o să ai ocazia să vezi cine și ce a câștigat, dar mai ales să asculți ce au de zis invitații speciali Jim Casper, Cofondator LensCulture, și Dean C.K. Cox. Se lasă și cu muzică acustică livrată de Vița de Vie și Days of Confusion, trupe care de obicei se închină distorsului.

În Expirat concertează trupa de shoegaze Orkid. Vara asta, cei patru au avut timp să lucreze la noi piese (dintre care și unele în română). Acum, ei vor cânta pentru prima dată în noua formulă, formulă din care face acum parte și chitarista Delia Poparad. De ascultat și intrat în transă pe muzica lor de la ora 21:00.

TIMIȘOARA

La Teatrul Național din Timișoara se joacă ”Rambuku”, în regia Ancăi Măniuțiu. Rambuku prezintă omul ca receptor al tuturor emoțiilor și modurile prin care dragostea supraviețuiește trecerii timpului. De băgat în ființă de la ora 19:00.

Ana Coman
Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine