Unde mergem în weekend (23-25 martie)

Conferințe, concerte, tîrguri de carte, artă de galerie și așa mai departe – acesta este meniul pe care îl puteți servi în acest weekend, enjoy it!

 

VINERI

BUCUREȘTI

Povestea Marii Uniri continuă și la MACAZ, unde încep serile de discuții „1918: altă istorie nu se putea scrie!“. Pe durata întregului weekend se va dezbate, discuta, deconstrui, ba chiar contesta ce știm deja despre procesul istoric și despre cei 100 de ani scurși de atunci. Desigur că evenimentul vine și cu invitați, și anume istoricul Mihai Burcea și teoreticiana Veronica Lazăr. Primul episod se întâmplă vineri, de la ora 19:00, al doilea sâmbătă și al treilea duminică, de la aceeași oră.

Se dă startul unei noi serii de concerte live pe strada Mătăsari nr. 17, în cadrul proiectului „Mătăsari 1.7 Social Cultural Educațional“. D-L Goe sunt cei pe care o să îi ascultați și priviți gură căscată, pentru că piesele lor sunt cu adevărat unice. Băieții s-au strâns laolaltă undeva prin primăvara lui 2017, iar acum lucrează la primul lor album-concept, „Tineri, Sâmbătă, Duminică“. E album cu poveste, ce se va învârti în jurul a doi îndrăgostiți ce își iau lumea-n cap, așa cum mai fac tinerii de fel. Descoperiți-i, dacă nu ați făcut-o încă, în variantă ascustică, de la ora 20:00.

 

TIMIȘOARA

Weekend-ul ăsta nu lipsește muzica nici din Timișoara. The Note Pub va fi gazda concertului The Mono Jacks. În caz că mai aveți nevoie să fiți convinși să le ascultați muzica (deși credem că nu), e de zis că piesele lor au niște versuri care vă vor rămâne cu siguranță întipărite în cap, iar sunetul e venit parcă din altă lume. Nu-i ratați pe băieți, de la ora 22:00.

 

SÂMBĂTĂ

BUCUREȘTI

Dacă sunteți fani „stat nopți întregi prin oraș, până dimineața“, înseamnă că o galerie de-o noapte o să vă surâdă. E vorba de proiectul One Night Gallery, care de data asta se desfășoară la Verde Stop Arena, de la ora 20:00, și e dedicat artei stradale. Inițiatorii proiectului și-au unit forțele cu echipa Sweet Damage Crew și vor să vă prezinte modul în care pot coabita arta stradală și expozițiile din locuri special amenajate. E și muzică pe fundal, adusă de DJ-ul și producătorul Ufe.

Concerte, spectacole, galerii și toate cele, dar parcă lipsește ceva: cartea. Așa că vă împingem să vizitați târgul de carte SF & Fantasy „Final Frontier“, ajuns la cea de-a VII-a ediție, de la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“. Se lasă cu workshop-uri, jocuri de tip Virtual Reality, cumpărat titluri nou apărute, ba chiar și ateliere de limba… elfă. Așa că puneți-vă ceasul să sune și dați startul la citit, de la ora 11:00. A, și târgul ține până duminică seara.

O să fie sâmbătă, o să fie seară, o să apară nevoia de liniștit mintea după o săptămână plină, așadar noi zicem că cel mai bine ți-ar fi la un concert, în Green Hours. Fetele de la Spectrum aduc pe scena de aici atât reinterpretări jazz, soul și pop, cât și compozițiile lor. Și tot noi îți garantăm că se cântă cu suflet, din suflet, de la ora 20:00.

 

BRAȘOV

Cum v-am obișnuit, Kruhnen Musik Halle e locul din Brașov în care e bine să vă petreceți finalul de săptămână. VAMA poposește aici, de la ora 23:00, și vă aduce în urechi piesele alea pe care ați dansat prin casă sau prin Vamă.

 

DUMINICĂ

BUCUREȘTI

Proiectul A city made my people, susținut la POINT, continuă duminica asta cu cea de-a XII-a ediție. Cei care vor vorbi acum despre București-ul văzut prin ochii lor sunt doi antreprenori și un muzician: Fadi Drăghici, Sonia Micu, respectiv Paul Manolescu, solistul trupei Eyedrops. Discuțiile încep la ora 18:00 și țin până când cei trei termină de împărtășit poveștile lor.

Dacă ați ratat Guerrilive-ul de luni, adus de Maria Răducanu, – și chiar dacă nu – să stiți că artista va susține un concert la Teatrul de Artă, de la ora 19:15.  Va cânta piese din toate vremurile, în maniera-i proprie, desigur, și vă va sensibiliza pe toți, asta-i clar.

 

TIMIȘOARA

Pe pământ timișoresc calcă acum, pentru prima dată, trupa Ivan and the Parazol. Reflektor Venue va fi locul de unde va răsuna garage-rock-ul băieților (în limita celor 35 de decibeli impuși, cum să nu). În 2014, au prins main-stage-ul la Festivalul Sziget, așa că sigur o să vină cu muzică bună, de dansat pe ea, de la ora 20:00.

Ana Coman
Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine