Unde mergem în weekend (9-11 martie)

Nu există niciodată destul timp în weekend pentru cîte lucruri am avea de făcut, văzut, ascultat, fredonat, dansat și așa mai departe.

VINERI

BUCUREȘTI

La POINT, teatrul iese din tipare. Aveți ocazia să descoperiți ce înseamnă teatru imersiv alături de Tristan Sharps, unul dintre pionierii acestui concept. Farmecul este că spectacolele nu se mai joacă în săli special destinate, ci în spații neconvenționale, precum fabrici, parcări, ba chiar și în crematorii, oricât de ciudat ar suna. Dacă vreți să aflați mai multe despre asta în cadrul conferințelor și workshop-urilor de la POINT, veniți cu mintea deschisă începând de vineri, de la ora 11:00.

 

CRAIOVA

Cult Music Club îi aduce pe scenă, pentru prima oară, pe cei de la Implant Pentru Refuz, de la ora 21:00. Băieții și-au început de curând turneul de promovare al celui mai nou single, Între-deschis, realizat alături de Adrian Despot. Din păcate pentru cei care stau cu mâna-ntinsă, albumul va ieși de-abia în 2019. Până atunci, luați de ascultați-i live.

 

BRAȘOV

Încă de joi, Muzeul de Artă din Brașov găzduiește expoziția Centenarul femeilor din arta românească. Așa cum spune și titlul, e despre femeile care au avut un cuvânt de spus într-ale artei. Evenimentul vine cu tot cu proiecții video, expuneri de lucrări, dezbateri și infografice. E timpul să ne amintim de cele care, în ultima sută de ani, au oferit lumii o părticică din ele, prin artă. Porțile rămân deschise până pe 27 mai.

SÂMBĂTĂ

BUCUREȘTI

Le zicem și noi „La mulți ani!“ celor de la Aida și noi, care împlinesc doi anișori de muzică bună. Pentru cei care și-au ținut urechile departe de acest proiect până acum, Aida și noi e o trupă ce îmbină atâtea genuri, încât nici noi nu mai știm cum să o definim: gypsy, funk, balkan, tango, urban folk și lista poate continua. Rezultatul este un sunet cald, cântat din suflet. Descoperiți-i într-un concert inedit, cum ne-au obișnuit deja, la Green Hours, de la ora 20:00.

 

Seria de concerte Atenție la neatenție, susținută de Omu Gnom, ajunge sâmbătă la cea de-a treia ediție. Este mai degrabă o serie politic-neutră, povestită pe un ton acid, alături de invitații Ateliere de creație, Psihotrop, Jurjak, Rocka și mulți alții. Concertul începe în jurul orelor 22:00, în Fabrica.

 

BRAȘOV

Pentru prima dată, Brașovul o să se bucure de concertul dublu Robin And The Backstabbers și Luna Amară. Pe aceeași scenă, în aceeași seară, în aceeași atmosferă rock, în același spațiu deja consacrat, și anume Kruhnen Musik Halle, de la ora 21:00.

 

DUMINICĂ

BUCUREȘTI

Dacă ți-e dor, ți-e dor de-un concert cu-Apolodor, să știi că duminică se cântă iar la Unteatru. Ada Milea, Dorina Chiriac și Radu Bânzaru îl aduc din nou pe scenă pe faimosul pinguin tenor, ce se numea Apolodor, de la ora 13:00. Fugiți după bilete, căci se dau ca pâinea caldă. Versurile, cum bine se știe, îi aparțin poetului Gellu Naum.

 

Qreator by IQOS este din nou gazda seratei literare Absent nemotivat, de la ora 18:00. La fiecare întâlnire, câte un scriitor este invitat să citească în fața publicului din operele scriitorilor mult prea puțin cunoscuți, din trecut. Ediția de duminică îl are invitat pe Alex Tocilescu, în brațe cu opera lui Mircea Horia Simionescu.

 

Spectacolul Țuhaus este programat la MACAZ – Bar Teatru Coop., de la ora 19:00. Vlad Băltescu, actorul din rolul principal, își joacă propria poveste. El a fost închis, mai bine de cinci ani, în mai multe penitenciare din România, în condiții mizere și improprii. Acum, el povestește prin teatru cum a ajuns în spatele gratiilor și de ce a dat statul în judecată după ce a fost eliberat.

BRAȘOV

La Teatrul Sică Alexandrescu aveți, în premieră, spectacolul Mincinosul, în regia Andrei Bădulescu Vișniec. Au trecut mai bine de 300 de ani de la scrierea textului, însă pare că lucrurile sunt încă la fel ca atunci. Personajele sunt plasate în Veneția și se învârt în jurul unor minciuni, care nasc întrebarea: cât de nocivă este, de fapt, minciuna și cât de dramatică poate deveni? Faceți o călătorie printr-o Italie unde viața locuitorilor nu este deloc atât de roz precum pare, de la ora 19:00.

Ana Coman
Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine