John Cage povestește în volumul Silence despre experiența ciudată pe care a avut-o în ziua cînd a intrat într-o cameră anecoică la Harvard. Deși ar fi trebuit să nu audă nimic sau să audă, poate, Liniștea, neapărat cu majusculă, Cage a auzit totuși două sunete: unul înalt și unul de frecvență joasă. Cînd i le-a descris inginerului de serviciu, acesta l-a informat că sunetul înalt era sistemul său nervos în plină operare, iar sunetul de frecvență joasă era emis de propriul sînge aflat în circulație.
A tăcea într-o cameră anecoică e ca și cum ai tăcea în epicentrul tăcerii, e ca și cum ai aprinde un foc în măruntaiele unui vulcan. Nu este exclus ca, într-o cameră anecoică, cineva să îți poată auzi gîndurile, ceea ce, dacă s-ar întîmpla, ar fi cumplit.
În Daily Mail a fost publicat un material despre camera anecoică a Orfield Labs din Minneapolis, un loc în care nimeni nu a putut să stea mai mult de patruzeci și cinci de minute. Această teribilă încăpere fără ecou, căptuşită cu un strat de fibră de sticlă gros de un metru, cu pereţii săi dubli, confecţionaţi din oţel izolant şi beton, a intrat în Cartea Recordurilor de două ori, în 2005 și 2013, drept cel mai tăcut loc din lume, în care ai putea avea halucinații dacă zăbovești mai mult decît este cazul. În 2015, camera anecoică din Minneapolis a fost detronată de cea a Microsoft din Washington.
