La vremuri noi, dușmani noi.

Pe vremurile copilăriei mele, dușmanii erau un pic diferiți față de cei de astăzi. Nu părea a fi o problemă să fii ungur, negru, arab sau homosexual. Nu îmi aduc aminte să fi văzut, auzit pe cineva vorbind serios despre asta.

E drept, am copilărit în Bucovina, unde vecinii ciocneau palincă cu rachiu fără probleme, de altfel eu am aflat că mama și tata vin din lumi ‘’oarecum’’ diferite de abia când am ajuns pentru prima oară student la București, și mi-a zis unul că sunt pui de bozgor. Sincer, nu m-am supărat foarte tare, că nici nu știam exact ce înseamnă, și în altă ordine de idei singurul mod în care poți supăra cu adevărat un bucovinean e să îl faci moldovean.

Cu negrii chiar nu avea nimeni nicio problemă când eram mic, toți copiii din cartier doreau să fie Pele sau Michael Jackson, iar arabii erau prietenii poporului român, așa ne învăța Tovarășul Președinte în fiecare zi la telejurnal, deși eu în poveștirile istorice ale lui Dumitru Almaș citeam cu totul altceva. Pe homosexuali n-aveai cum să îi urăști, oficial în România nu existau, droguri, arme și băieți fardați se găseau doar în America capitalistă.

Ce încerc să spun e că în copilăria mea singurii dușmani, cu adevărat periculoși, de care auzeam frecvent în jur, erau țiganii și pocăiții.

Țiganii erau ușor de reperat, că și acum, dacă stăm bine și ne gândim, familie mai tradițională și autentică ca familia țigănească greu găsești pe acest pământ, îi recunoști oriunde, oricând, problema era cu pocăiții. Că erau printre noi, la fel ca noi, nu aveai cum să știi care-i necuratul dintre ei, mai ceva ca în dosarele X. Stăteau oamenii la masă, glumeau, se veseleau între ei și deodată se întunecau la față când auzeau că ești baptist, adventist sau cine știe ce altă sectă periculoasă venită să fure sufletul creștinului român.

Gata cu prietenia, se șoptea pe la colțuri ‘’grija mare cu Pandele, că e pocăit.’’, se lasă liniștea în jurul lui. Când eram mic, repetent sau pocăit era totuna. Ceva nasol și sumbru, oameni răi care își cresc copiii în lanțuri, fără jucării. Iehova era mai rău ca Soros, vinovat pentru tot ce se întâmplă rău în lume.

Apoi s-au schimbat vremurile.

Ușor ușor, nu mai era așa rușinos să faci facultate la particulară, nici să fii pocăit, că au apărut alte pericole mult mai mari: drogurile, negrii care au venit să ne fure femeile, capitaliștii ovrei puși pe căpătăială și nu în ultimul rând musulmanii cu vestă care vor să ne facă toate bisericile bum bum.

Da’ cumva niciunul din dușmanii ăștia nu era ce trebuia cu adevărat dușmănit.

Cu țiganii era greu să porți ură, că multă lume asculta manele și viața fără muzică-i pustiu, cu arabii și mai greu, că una e să îți fie frică de moarte, da’ ferească bunul Dumnezeu să se închidă shaormeria de la Dristor. Cu ungurii parcă mergea o dușmăneală, da’ o învins dragostea pentru majoritatea parlamentară. Iar negrii chiar nu sunt de dușmănit, că nu-i nici unul mai anemic, sub 1.80, să îl poți dușmani fără riscuri.

Și nu se putea trăi fără dușmănie, oamenii erau complet derutați. Ce viață-i asta, să nu dușmănești nimic?! Și cum stăteau oamenii la masă, derutați că nu știau pe cine și cum să mai dușmănească, o zis unul la mișto, pe sub mustață:

– Propun să ne dușmănim cu homosexualii din statul paralel.

S-a așternut liniște deplină între mesenii care dezbăteau înfierbântați cum și cine trebuie dușmănit.

– Asta e, asta e, bravo băi băiatule băi, senzațional, cu dușmanii ăsta ne dușmănim. Genial, așa rămâne. Cu ăștia putem să ne dușmănim fără să ne plictisim, sună și mișto de tot, dușmănie serioasă, autentică. Bravo, mare idee, toți foștii noștri dușmani or să vină alături de noi, în lupta noastră. Țigani, pocăiți, negri, arabi, evrei, orezari, toată lumea are boală pe homosexualii din statul paralel.

Mare bucurie mare, s-a turnat șampanie în pahare, au venit lăutarii, s-a comandat la toată lumea mici, shaorma și mâncare chinezească, veselie cât cuprinde, până când unu’ mititel, amețit de băutură, o deschis gura fără rost:

– Dragii mei camarazi, dacă tot ne-am adunat cu tonții așa mulți la masă, hai să vorbim puțin și de sănătate, educație, mediu, infrastructura…

Liniște. Consternare. Șoc și groază.

– Băi Costele, cine dracu’ te-a pus pe tine să vii cu idei, băi băiatule băi? Vezi, de asta nu te invită nimeni la spritz. Ești pagubă totală. Păi noi ne-am adunat aici să muncim sau să dușmănim? Băi Costele, dușmănia și munca sunt total incompatibile. Ori muncim, ori dușmănim. Nu se poate și una și alta! Și fără muncă se poate trăi, Costele, da’ fără dușmănie nu poate nimic egzista pe acest pământ. Tot ce a fost mare pe lumea asta s-a prăbușit când n-a mai fost timp de dușmănit. Grecii, romanii, otomanii, până și rușii, băi Costele, s-a ales praful de ei, că o venit un prost ca tine cu idei tâmpite despre sănătate și educație, și s-or oprit oamenii din dușmănit. Taci dracului din gură, că ne strici petrecerea cu tâmpeniile tale progresiste. Auzi la el, sănătate, educație, mediu, infrastructura… De asta nu vrea, băi Costele, nici Veorica să facă un blues cu tine, că vorbești mult și prost. Hai colegi, să continuăm și să ne veselim, să ridicăm cu toții fericiți paharele și să nu uităm: Odio, ergo sum.