Urma la Control, vă rog!

În seara asta, formația vocal-instrumentală URMA cîntă în Control. Masa (încărcată de sunete și alte bunătăți polifonice), felicitările (care pot lua și forma aplauzelor, chiar și a celor cu o singură mînă) și dansul (dansul inconfundabil al rapsodului bucovinean Mani Gutău, mai exact) își vor intra în rol după ora 21,00. În deschidere vor cînta Satellites. Orice mare trupă își are sateliții ei naturali.

Sînt deja mulți ani de cînd muzica formației URMA m-a luat pe sus și m-a lăsat acolo. Mă simt acasă în interiorul acestei muzici. Cei patru pereți – Anger As a Gift, Nomad Rhymes, Trend Off, Lost End Found – ai acestui acasă ascund tot felul de labirinturi. N-ai cum să te pierzi în ele, poți doar să te regăsești.

Cu toții ne dorim, mai mult sau mai puțin conștient, să lăsăm o urmă în viața noastră, deși am citit odată undeva că e riscant să lași urme, că oamenii inteligenți nu lasă urme, însă acolo era vorba despre cu totul altceva, plus că noi nu trăim într-o house of cards, dar nici într-o house of arts nu putem trăi chiar în fiecare zi. After All, we’re Only Humans, spending most of the time, most of This Time, in (a) Lonely Pub, whispering Buy Me With A Coffee (I’m so cheap – cheap, not chip or chick!). Under My Skin there will always be A Place For Me, a kind of A Door To My World. Eventually, everybody is searching for a Lost End, even for a Lost End Found, am încheiat citatul.

URMA este curentul alternativ de la care ne putem alimenta emoțiile și tot felul de alte stări care ne locuiesc pe sub piele, și e foarte bine cînd apare ocazia de a ni le alimenta pe viu, direct de la sursă.

Muzica URMA, cum ar spune Ștefan cel Mare, nu este a mea, nu este a ta, nu este noastră și nici a urmașilor noștri, ci a URMAșilor URMAșilor noștri, dar asta, dragi oșteni și oștence, nu înseamnă că noi nu ne putem bucura de ea chiar acum, în acest prezent, singurul prezent care există, momentan.

 

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine