Cu ani în urmă, am întîlnit în Parcul Cișmigiu un cetățean de la care am aflat un adevăr relativ simplu: „Aici e Raiul, aici e Iadul“. Aici, pe pămînt, adică, nu prin diverse ceruri la care nici măcar iubitul Mihaelei Rădulescu sau mașinăriile lui Elon Musk nu au acces.

Nu știu ce a vrut „poetul“ Sartre să spună atunci cînd a spus: L’enfer, c’est les autres (infernul sînt ceilalți), căci ceilalți pot fi, la fel de bine, și paradisul, nu doar infernul. Paradisul sînt toți cei pe care îi iubim și care ne iubesc, toți oamenii favorabili, știuți sau neștiuți, din viața noastră. Le paradis, c’est les autres.

Adam, se spune în Biblie, a trăit 930 de ani, cu treizeci și nouă de ani mai puțin decît Matusalem, însă Biblia nu ne lămurește dacă Adam a murit înaintea Evei, sau invers. În celebra nuvelă Jurnalul lui Adam și al Evei a lui Mark Twain, lucrurile sînt mult mai clare: Eva e cea care moare prima, ceea ce îl face pe nefericitul Adam să spună: „Unde era ea, acolo era Raiul“. Așadar, Raiul era acolo unde era Eva, acolo unde era dragostea. 

Să vorbim acum puțin despre viața de apoi a lui Tamango. Tamango a murit pe 8 iulie 2012. Avea 65 de ani. Vocea lui continuă să se audă la Radio Guerrilla. Radio Guerrilla este, într-un fel, viața de apoi a lui Tamango, iar Tamango este, în continuare, cît se poate de viu în jingle-urile pe care și-a pus vocea. De fiecare dată cînd se aude pe post un jingle cu vocea lui, Tamango revine în memoria noastră. Cei care au văzut Coco, cîștigător al Oscarului pentru cel mai bun film de animație pe 2017, își amintesc cît de important este pentru morți să nu fie uitați. Uitarea este cea care îi omoară cu adevărat pe oameni, și pentru totdeauna.

Să vorbim puțin și despre viața de apoi a lui Andrei Gheorghe. Andrei a murit de curînd, viața lui de apoi abia a început, însă au fost unii, cum se întîmplă adesea, care au strîmbat din nas la avalanșa de mesaje, postări și omagii la adresa lui Andrei. Eu însumi am scris un text despre Andrei, a cărui moarte nu avea cum să mă lase indiferent, chiar dacă nu fuseserăm prieteni. Admirația nu este o monedă de schimb: „Mă admiri sincer, te admir sincer. Nu mă admiri, ia mai du-te dracului, că n-am eu nevoie de admirația ta!“. S-a vorbit mult despre Gheorghe pentru că a fost un personaj interesant, un om liber și a făcut ceva în viață. Pe oameni ca Gheorghe poți să nu-i placi, dar nu poți să nu-i admiri. De aia s-a scris mult despre el. Sînt oameni care lasă urme adînci. Urmele sîntem noi, cei ce le supraviețuim. Noi sîntem viața lor de apoi, și doar de noi depinde să le oferim o viață de apoi bună.