Pentru că vă miros de la o poștă că vă sună doar gânduri de vacanță pe la urechiușe, m-am pregătit și eu pentru vara aceasta cu articole pe măsură, din seria vacanțelor naturalistice începută anul trecut. Și pentru că mi-au atras oamenii atenția că povestesc doar despre Cipru, Malta, Sicilia și Tenerife, primele episode de vacanță vor fi cu fauna cât se poate de autohtonă.

Dacă nu știați, drumul pitoresc ce leagă Arefu de Cârțișoara este deschis deja de weekendul trecut. Deși estimez că va fi aglomerat cel puțin 10 săptămâni de acum încolo, profit de ocazie pentru a vă povesti despre animalele sălbatice pe care le puteți vedea aici.

Ursul brun (Ursus arctos)

Încep anume cu el, Transfăgărășanul fiind unul din locurile unde urșii se afișează ziua în amiza mare pentru a căuta de mâncare. Din nefericire pentru ei, turiștii needucați le oferă mâncare, uneori din mână, riscând să fie victime ale unor atacuri mult mai frecvente în cazul urșilor obișnuiți să vină după mâncarea lăsată de oameni. Fac pe această cale un apel către oricine vede urși pe carosabil să nu oprească, să nu se dea jos din mașină și mai ales să nu îi hrănească. Urșii au un aspect bonom, dar ghearele de peste 6cm lungime trec prin haine ca prin urda moale. Acest urs (subadult) a fost pus pe fugă cu strigăte și fluierături în canionul Valea lui Stan, dar puteți să vă întâlniți cu frații lui și la asfalt.

Brumărița de stâncă (Prunella collaris)

Poate una din cele mai frumoase specii montane de păsări de la noi, brumărița de stâncă este și ea o pasăre obișnuită cu omul.

Pont: o veți găsi relativ ușor pe orice potecă ce pleacă de la cabana Bâlea Lac spre creastă, cu condiția să mergeți încet, fără să faceți zgomot și mișcări bruște și să evitați potecile prea bătute de alții în prealabil. Ideal e să plecați la prima oră din cabana, aveți doar grijă să alegeți o potecă ce trece prin zone cu rododendron, pentru ca fundalul roz să fie pe măsura frumuseții acestei păsări.

Mierla gulerată

O altă specie alpină, înrudită cu banala mierlă din parc. Diferența dintre ele este mai evidentă la masculi, pieptul alb fiind vizibil de la distanță, chiar și in condiții de vegeație deasă. O altă diferență notabilă este că mierla gulerată este oaspete de vară, specia migrând toamna spre sud și întorcându-se la cuibărit în primăvară. Așa că acum este momentul să o surprindeți, țineți cont că prefer zonele deschise, lizierele și pepinierele de conifere.

Mierla de apă

O altă pasăre frumoasă și interesantă este mierla de apă, cu denumirea alternative de pescărel negru. Deși poate părea asemănătoare cu mierla gulerată de mai sus, comportmentul ei este extrem de diferit. Este o specie acvatică ce își caută hrana prin scufundare. O găsiți pe orice pârâu de munte, așa că dacă faceți un picnic la margine de râu, alegeți o zonă cu pietre careies din apă. Dacă așteptați sufficient, veți vedea o nălucă întunecată zburând de-a lungul râului. Dacă aveți noroc să oprească chiar acolo, o veți putea admira și de aproape.

Codobatura de munte (Motacilla cinerea)

O altă specie care coboară iarna spre zonele joase, fără a părăsi însă țara noastră. Vara reintră pe văile Carpaților, bătând inconfundabil din coadă, asemenea suratelor ei mult mai comune, codobatura alba și cea galbenă. O veți deosebi ușor de cea galbenă prin prezența gușii negre. Haideți că nu e greu!

Fâsa de munte (Anthus spinoletta)

O altă specie montană, și ea prezentă în căldarea glaciară de la Bâlea. O specie îndrăzneață, care poate fi văzută atât pe malul lacului Bâlea, cât și pe pajistea alpină din jur.

Petele de pe piept sunt mai estompate în această perioadă, dar iarna o găsiți fie tot aici, fie puțin mai jos, dacă vin geruri și zăpezi mari. Acum însă e la orice altitudine, preferând pajitea alpină bogată în insecte.

Șopârla de munte (Zootoca vivipara)

Tot pe Transfăgărășan găsiți una din cele mai rezistente șopârle la frig din întreaga Europă, șopârla de munte. Ochiți buștenii sau bolovanii care sunt însoriți de la 10 dimineața până pe după-amiaza târziu. E posibil să le vedeți sus, îndrăznețe, dar se poate să le vedeți și foindu-se prin iarba pășunilor alpine, chiar și pe versanții mai abrupți, mai puțin pe cei nordici.

Culorile acestei șopârle variază de la exemplar la exemplar, dar sunt ușor de recunoscut după capul mic, ascuțit și abdomenul portocaliu, culoare absentă la celelalte șopârle ce pot fi găsite la altitudini similare.

Salamandra

Aparent ușor de reperat dacă te uiți la culorile contrastante, în realitate salamandra se camuflează excelent în patul de frunze umede unde își face veacul. Și veacul ăsta este la propriu, nu la figurat, pentru că acest animal are un metabolism lent, cu o longevitate pe măsură. Salamandrele trăiesc aproape 100 de ani, reușita longevității lor intrigând încă oamenii de știință.

În apărarea lor, salamandrele folosesc două glande parotoide (sunt vizibile în ambele fotografii, deasupra ochilor, punctate cu negru pe fulndalul galben intens). Prin acei pori iese o substanță lăptoasă, puternic halucinogenă, care face animalul de pradă care o mușcă de cap să intre în convulsii și într-un final să îi dea drumul, să o scuipe sau să o regurgiteze. Dacă găsiți salamandre pe Transfăgărășan și le atingeți cu mâinile goale, nu este nicio problemă. Trebuie însă să să feriți contactul mâinilor cu ochii sau gura, iar după ce eliberați animalul să vă spălați cu apă și săpun temeinic pe mâini.

Tritonul de munte (Ichtyosaura alpestris)

Și despre el am mai scris, și despre salamandre idem, dar acest triton e ușor de găsit la doi pași de asfalt, oriunde ați opri de la barajul Vidraru mai sus, nemaivorbind de afluenții de pe văile ce alimentează Argeșul. În perioada nupțială, acesta prezintă un desen lateral absolut remarcabil, care îl face să fie cel mai bine cotat triton european, ca frumusețe.

În această perioadă, tritonii intră deja în faza terestră. Dacă aveți norocul să plouă, îi puteți găsi în bălțile temporare de pe drum. Dacă nu, țineți minte că prefer locurile umede de sub pietre, bușteni etc, deci puțină atenție când căutați lemne de foc sau pietre să faceți vatra pentru ceaun, aveți șansa să ochiți astfel de frumuseți.

Vipera comuna (Vipera berus)

Nu trebuie să vă deplasați prea mult de la asfalt să vedeți cel mai comun șarpe veninos din țara noastră. E important doar să fiți la altitudinea corectă. De la barajul Vidraru până pe fața nordică, oriunde vă abateți niște zeci/sute de metri de la șosea sunteți la ea acasă. Mai sus este o imagine cu un mascul găsit de mine acum cinci ani, in apropiere de Piscul Negru

În același loc aproape, dar anul acesta, am găsit și o femelă, la fix cât să mă ajute să vă arăt dimorfismul sexual la această specie. Femelele sunt mai roșiatice și pot ajunge la dimensiuni mai mari decât masculii. Această specie este periculoasă pentru om, dar pentru că 90% din accidente se întâmplă din vina omului, remediul este simplu: lăsați-le în pace. Purtând bocanci și uitându-vă pe unde mergeți este suficient să plecați de pe Transfăgărășan teferi acasă.

Sper că v-am făcut poftă să plecați chiar acum la munte! Spor la semnalări, continuăm și săptămâna viitoare tot cu specii montane, ca să vă ajut să decideți unde să vă ascundeți de căldură.