O vară fără bronz, fără coduri roșii dar cu mango, ceva valuri și multă natură. O vară cu multă muzică, dar ascultată haotic. În foarte puține ocazii am găsit timpul să pun un disc și să-l ascult cap-coadă. Am făcut totuși asta de mai multe ori cu un album anume și am luat asta ca pe un semn că trebuie să vi-l arăt și vouă, acum în prag de toamnă.
Un american născut în Hawaii (nici nu se putea altfel pentru o asemenea ocazie) se face responsabil pentru toată isprava asta de vară. Jack Hody Johnson, sau mai simplu, Jack Johnson, care la cei 43 de ani ai săi a lansat anul trecut încă un album de studio, al șaptelea, care mai e și bun, pe deasupra.
Nu despre albumul său nou este vorba în povestirea noastră, ci despre unul pe care Jack l-a lansat în urmă cu 13 ani și care a rămas unul dintre cele mai cunoscute din discografia lui: ‘In Between Dreams’. Cam între vise s-a desfășurat și vara mea, mă gândesc că asta să fie unul din motivele pentru care am ascultat așa de des muzica despre care Jack spune că e perioada pe care o petrece el acasă în Hawaii, perioada dintre turnee. Pentru că pentru Jack Johnson, atunci când urcă pe scenă se află în vis și garajul său, acolo unde a și înregistrat albumul, e realitatea sa, e momentul său “dintre vise”. E muzică despre prietenie, iubire, relaxare, natură. E genul de atitudine cu care vreau să întâmpin noul sezon.