Credea că dacă umblă singură prin pădure, n-o să aibă ghinionul ca lupul cel rău să-și facă simțită prezența, așa cum îi spuneau mai toți cunoscuții. Iar de cele mai multe ori, avea dreptate, nici azi nu l-a întâlnit. Purta roșu doar pentru că-i spusese mă-sa la un moment dat în copilărie că roșu o ferește de deochi, de frumoasă ce e. Ce-i drept, pân-atunci nu se mai deochease vreodată, și-avea să afle pe pielea ei cum e când îți vuiește capul și te ia cu leșin dacă te uiți în ochii ăluia ce știi că va ajunge să vadă prin tine.
Când a-ntâlnit-o, micuța culegea mărgăritare. Abia sosise primăvara, iar pădurea era împânzită de mici floricele înmiresmate albe, galbene și violet. Ei îi plăceau îndeosebi cele albe, parfumate fin și s-a gândit să adune câteva și pentru bunică-sa. O floare întotdeauna bucură sufletul unei femei, mai ales dacă e oferită cu dragoste. Iar ea i le-ar fi dăruit bunicii cu tot dragul din lume, doar o crescuse de mică, dar și babușca prinsese, la rândul ei, un drag nespus de copilă, mai ales că doar vedea și ea că suferă după mumă-sa când pleca una-n-truna de acasă. Avea să afle curând și motivul. Astăzi se împlinește vremea când bunicuța i-a promis că îi va dezvălui secretul familiei, pe care l-a păstrat cu sfințenie în tot acest răstimp. Red era nerăbdătoare să-l afle!
Din șirul infinit de mărgăritare, le alegea numai pe cele cu o strălucire aparte; în capul ei, își plăsmuia ce glastră de-ale bunicii va orna cu ele. Importanța pe care o acorda procesului selecției era totală și știa că pe coordonatele de spațiu x, y, z, acum este exact UNDE trebuie (dar încă nu știa și DE CE), visa cu ochii deschiși, simțea epifania momentului ca pe o imuabilitate hrănitoare a sufletului ei.
Imersată în liniștea din inima codrului, aude șoptit – „Culegi nemuritoare?”. Ăsteia mici îi sare inima din piept când îl aude… Se ridică și se întoarce cu fața către el, avea buzele sângerii de la rujul roșu pe care-l purta ca un obicei în zilele însorite și zâmbește larg, cu ochii aproape umeziți de emoție și vizibil încurcată. Neștiind ce să spună coerent, replică timid: – „Nemurirea e o iluzie în mințile noastre, Vânătorule! Doar Soarele e nemuritor.. și poate nici acela..”.
Vânătorul, pasionat în timpul liber de lectură, cunoștea tainele conversației oportune și astfel îi propune să o întâlnească la drum de seară, iar pentru a o convinge, o ademenește cu povestea Lunii și a aștrilor cerești. Scufița acceptă, iar pentru timpul dat, se despart, purtați de pași fiecare, în direcția precedent stabilită.
Soarele nu întârzie să apună și seara se lasă peste pădure, peste împrejurimi, peste sat, iar la ora cu pricina, ajung amândoi în același luminiș, chiar în miezul codrului. Scufița Roșie aproape face un atac de panică atunci când realizează că a plecat în mare grabă de acasă și și-a uitat… tocmai scufița cea roșie! Bunica a avertizat-o azi de ce e condamnată să poarte pentru toată viața scufița vrăjită și cum tatăl ei, OMUL-LUP a fost ucis multă vreme-n urmă tocmai pentru că n-a știut să-și înfrângă setea de sânge. Bătrâna speră ca, în timp, să reușească s-o învețe pe Red să se poată controla, așa cum ea o face la fiecare lună plină, când fiara ia locul ființei omenești.
Se îndepărtează de Vânător și îl roagă cu lacrimi în ochi să fugă din pădure, ACUM, cât încă mai poate. Îi devenise drag, nu ar fi vrut să îl sfășie tocmai pe el! Acesta, curajos din fire, se apropie cu blândețe de ea, care cu greu se abținea șă nu-l înșface. O atinge pe blana sură și o mângâie, iar ea pe dată se liniștește, îi permite să o cuprindă în lanțuri până când luna își pierde din putere, iar lupoaica redevine umană.
Red, privind spre Vânător, spune cu glas tare, dar cumva ca pentru sine: „Mereu am visat să văd Luna printr-un Very Large T-scope.”
Morala: Un vânător care citește, Scufiță Roșie cucerește.
Morala ”cealalaNtă”: Lucrurile, dar mai ales oamenii, nu sunt întotdeauna ceea ce par.
………………………………………………………………………………………
La începutul săptămînii am lansat cea de-a șasea temă pentru concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, a Grupului Consumatorilor de Radio Guerrilla. Și de data aceasta, nu v-am mai întrebat, v-am provocat. V-am provocat să rescrieți finalul cunoscutei povești pentru copii Scufița Roșie.
Concursul se încheie duminică, 6 mai, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de luni, 7 mai.
Textul de mai sus este unul din textele finaliste.
