M-am gândit şi răzgândit cum să scriu acest editorial astfel încât trăirea şi imaginea pe care vreau să o creez să fie cât mai autentică. Şi cred că mi-a reuşit. Sau cel puţin m-am apropriat de adevăr îndeajuns de mult. Dacă ar fi să îmi aleg două plăceri pentru tot restul vieţii, acelea ar fi antiteza, ideea de a vedea dualitatea lucrurilor şi, totodata, diferenţele dintre ele, şi dorinţa de a mă provoca, de a face ceva ca să experimentez şi să îmi ies din zona de confort. Şi aici este întrebarea: cum este să fii, ca adolescent, la radio?
Povestea din spatele Uman Real este pe cât de frumoasă şi spectaculoasă, pe atât de diferită de ceea ce eram când a început. Acum un an şi puţin, în septembrie, am venit la Guerrilla pentru prima dată (chiar vreodată într-un radio) împreună cu Ana si Teo, ca să promovăm un festival de film cu ecranizări după cărţi, organizat de adolescenţi pentru adolescenţi, FanMovie. Am urcat în mansardă, iar cea care ne-a întâmpinat a fost Gilda, care, parcă simţindu-ne neliniştea, ne-a recomandat să fim relaxate. Şi de aici, totul este un mare spaţiu negru. Vag îmi amintesc câteva întrebări despre noi şi proiect.
Primul lucru pe care îl conştientizez în minute bune este Dobro care anunţa pauza. Mă liniştesc și dintr-odata aud; „O ultimă întrebare, dacă v-am oferi să faceţi o emisiune despre adolescenţi pe care să o prezentaţi, aţi spune da? ”. Ochii cât cepele, ne uităm de la una la alta şi răspundem cu un amestec de neîncredere şi încântare că DA. Facem schimb de numere de telefon şi rămâne să stabilim o întâlnire cu toţi cei care astăzi fac emisiunea. Episodul se termină cu noi trei, ieşind şi ţipând în stradă că o să fim la radio. De aici încolo, totul pare uşor. Am mai strâns oameni în şedinţe, le-am mai povestit ce urmează să se întâmple etc. Nu ştiu dacă aţi ascultat sau vă amintiţi prima emisiune. Am fost cu Ana si Boris. O deschidere 100% coşbucistă, care a venit cu un trac pe care nu l-am mai simţit de multe ori.
De atunci, am făcut multe emisiuni şi multe s-au schimbat. Matematic vorbind, fiecare dintre noi fparticipă odata pe luna, odata la cinci saptamani. Aşa că am făcut până acum peste 15 emisiuni, m-am pregătit pentru ele şi ceea ce nu se ştie este că am ascultat radio de parcă toată viaţa mea ar depinde de asta. Şi aşa nu doar am învăţat meserie, ci m-am întregit pe mine. Am învăţat din greşeli inclusiv de la cei cu care fac emisiune și am învăţat despre mine, despre cum este să fii un introvertit la radio.
Viaţa în afara radioului este altfel. Altfel într-un sens bun. Emisiunea a devenit un subiect de discuţie şi, măcar odată pe lună, cunosc pe cineva care ascultă. Oamenii sunt curioşi şi interesaţi, şi cel mai important, vor să ştie povestea. Aşa că m-am gândit să fie scrisă şi să vină ca deschidere a ceea ce vom discuta diseară.
Maria Petrică, clasa a 11-a, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”
