La începutul săptămânii am lansat cea de-a patra temă pentru concursul Vocea Ascultătorului: Cum (mai) simțim sărbătorile?. Încercând să ne refacem după festinul culinar care ne-a umplut stomacul și ne-a moleșit trupul, ne-am dat seama că Paștele nu este despre mâncare. Nu este despre biserică, sau despre cine a nimerit oul “de lemn” și i-a pus pe toți mesenii la respect. Este despre sărbătoare, în toate formele ei. Și atunci am vrut să aflăm ce înseamnă acest concept pentru voi.
Concursul se încheie duminică, 15 aprilie, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre și chiar le așteptăm ca și când. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de luni, 16 aprilie.
Și cum Radio Guerrilla nu condamnă recidiva, ci dimpotrivă, mai jos este unul din textele finaliste, semnat de Victoria Breia, ascultătoarea care ne-a trimis o bucățică din mintea ei și acum două săptămâni. Și ne-a plăcut și atunci, ca și acum.
***
Zic documentele istorice că noi, oamenii, sărbătorim de mii de ani. Sărbătorim ca să încheiem un ciclu și să ne pregătim pentru altul. Sărbătorim ca să ne ținem zeii aproape, să le transmitem că suntem încă în partida lor, să-i imblânzim, să le dăm ofrandă. Sărbătorim că suntem vii. Sărbătorim cum știu oamenii mai bine să sărbătorească: adorăm, mâncăm, bem, uneori cântăm și dansăm. Adevărul e că nu prea mai adoram, rareori mai cântăm și de dansat în familie nici nu prea mai vine vorba. Oare de ce?
Sărbătorim într-un anumit fel ca să fim diferiți de alții care sărbătoresc în alt fel. Sărbătorim că avem prieteni, familie. Sărbătorim că avem copiii.
Sărbătorim că așa am fost învățați. Sărbătorim pentru că vrem să le dăm asta mai departe copiilor noștri. Uneori ne răzvrătim pentru că prea ni se pare că suntem legați de mâini și de picioare și duși cu de-a sila la sărbătoririle ăstea. Alteori ne vine mintea la cap și ne cerem singuri lanțurile înapoi. Era bine când puteam să sărbătorim. Sărbătoare să fie! Ți-ai făcut curat în casă, te-ai primenit în minte și în suflet? Gata, ești bun de sărbătoare. Se plâng unii zilele astea că prea s-au transformat sărbătorile în pretext de vânat fericirea cu orice preț. Adică, vezi Doamne, nu e bine că fericirea are PREȚ. O fi bine să gândim în termeni economici când vine vorba de fericire? Incertitudini după incertitudini. Vorba filosofului: tot ce știu este că nu știu nimic.
Pentru mine, sărbătorile ăstea au fost motiv să mă bucur de viață. A mea și a celor din jurul meu. După cum spunea verișoara și prietena mea când a fost întrebată ce am mâncat de Paști: “am mâncat ce am pregătit”. Și am pregătit: poftă de viață, prietenie, dragoste, depănat de amintiri, frustrări, îndoieli, bucurii, planuri de viitor, alergat prin iarbă, colindat prin munți și văi, visuri, utopii, realități de necontestat și promisiunea că ne vom simți mereu vii. Era să scriu “că ne vom simți mereu oameni”. Dar cine știe ce-o fi în capul animalelor. Poate că sărbătoresc și ele în felul lor faptul că există.
Oare cum ar fi trăi omenirea fără sărbători? Oare ar mai exista? Eu cred că de asta ar trebui să ne fie cel mai frică: de uitare. Când oamenii vor uita să sărbătorească, nu vor mai fi oameni.
Cred că e important să simți că te-ai primenit de sărbători. Poate că nu e rău să mergi să vezi cum mai sărbătoresc unii țărani. Poate că ei sunt mai aproape de natură, mai puțin complicați și încă prea puțin bulversați. Poate că așa ar veni și iluminarea aia odata și am reuși să pătrundem misterul existenței umane. Dar asta încearcă să înțeleagă oamenii de când și-a pus primul filosof problema binelui și a răului. Și tot n-au ajuns la nici o concluzie. Iarăși incertitudini.
Cred că în orice religie există o formă de spovedanie și asta pentru că numai așa poți să-ți primenești sufletul. Dacă vrei să rămâi om între oameni, spovedește-te, acceptă și bunele și relele din tine, curață-te pentru următoarele bune și rele. Sărbătorește, pregătește-te pentru mâine și bucură-te de viață! Dar nu cu orice PREȚ. Cam așa mi-aș spune când vine vorba de sărbătorit.
Hristos a Înviat!
