Viitorul este al “nebunilor” de azi!

Internetul se extinde, iar capacitățile noastre cresc împreună cu el. Lumea devine din ce în ce mai tehnologizată și instrumentele care ne ajută în viața de zi cu zi își sporesc numărul. Trebuie să spunem că această dezvoltare a dus pe alocuri și la o frică de tehnologie. O frică fără baza, dacă mă întrebați pe mine.

Dacă privim filmele S.F. apărute în ultimii 25 de ani, o să observăm că multe dintre dispozitivele apărute inițial pe ecranele cinematografelor se regăsesc astăzi în mâinile noastre, ale medicilor, inginerilor sau ale astronauților. Tablete, telefoane inteligente, A.I., roboți, biosenzori, aplicații, arme sau asistenți virtuali, toate sunt astăzi lucruri banale, la care însă nu ne-am fi gândit în urmă cu două decenii. Viitorul este al nebunilor de astăzi, al celor care văd potențialul unor idei, cu mult înaintea maselor.

Ce vreau să subliniez este că ai nevoie de o simplă idee, de imaginația unui singur om și de abnegatia unor cercetători, pentru a dezvolta lucruri, pe care astăzi le considerăm de domeniul științifico-fantastic.

Și pentru că am primit câteva întrebări legate de tehnologiile anului 2018, va propun mai jos 5 astfel de idei:

PRINTARE METALICĂ 3D

Metoda de a printa ceva 3D nu este nouă. Se folosește de câteva decenii și a ajuns în sfârșit și la urechile consumatorilor obișnuiți. Ideea pentru 2018 ține de printarea 3D… cu metal. O companie, pe numele ei Markforged (o mică firma de lângă Bosto), a început încă de la finalul anului trecut să comercializeze imprimante 3D (pentru metal) și promite că până la finalul acestui an va crea un astfel de dispozitiv pentru mai puțin de 100 de mii de dolari. O altă firma care se ocupă de același subiect este Desktop Metal. Aceasta a început să livreze primele mașini în decembrie 2017, iar acum deține imprimante, care sunt de 100 de ori mai rapide.

EMBRIONI ARTIFICIALI

Într-o descoperire care redefinește modul în care poate fi creată (sau înțeleasă) viața, biologii care lucrează la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, au făcut un anunț extraordinar: au crescut embrioni de șoareci, cu aspect normal, folosind DOAR celule stem. Fără ovul, fără spermă, doar celule stem prelevate de la un alt embrion. O să las să se depună informația asta în mințile voastre…

ORAȘELE INTELIGENTE

Orașele viitorului vor fi în mod categoric inteligente. Primul pas către această eră a fost făcut de China. Nu cred că trebuie să vă reamintesc de soft-ul care recunoaște fețele sau de profunda monitorizare a cetățenilor acestei țări. Un nou proiect din Toronto, numit Quayside, speră să schimbe un întreg cartier prin refacerea acestuia de la 0, în jurul celor mai recente tehnologii digitale. Planul cere ca toate vehiculele să fie autonome. Roboții vor funcționa în subteran, făcând tot felul de treburi, cum ar fi livrarea corespondenței sau mentenanța. În plus, cei de la Sidewalk Labs afirmă că vor deschide accesul la software-ul și sistemele pe care le creează, astfel încât alte companii să poată construi servicii pe lângă ele, la fel cum oamenii construiesc aplicații pentru telefoane mobile. OPEN SOURCE!

GAZ NATURAL cu ZERO EMISII DE CARBON

O centrală electrică pilot, situată chiar în afară orașului Houston (în inima industriei petroliere din SUA) testează o tehnologie care ar putea face ca energia extrasă din gazele naturale să devină NEPOLUANTĂ. Compania din spatele proiectului de 50 de megawați, Net Power, crede că poate genera energie cel puțin la fel de ieftin ca  instalațiile standard de gaz natural. În plus, captează tot dioxidul de carbon eliberat în proces. Se cheamă conversie toată treaba asta și merită o atenție deosebită în următorii 10 ani.

O PERFECTĂ INTIMITATE ONLINE

Închid cu un deziderat al tuturor celor care consideră că spațiul privat va rămâne în aceleași paradigme că până acum – un spațiu DOAR AL TĂU. Acest lucru se va întâmpla doar atunci când Computerul Cuantic va deveni o realitate ce poate fi văzută la orice colț de stradă. Desigur, va veți întreba CÂND? În maximum 15 ani. În sprijinul acestei idei, cei de la NIST (Național Institute of Standards and Technology) au dezvoltat o metodă de generare a numerelor, garantată a fi aleatorie, cu ajutorul cuantelor. Metoda generează biți digitali (1s și 0s) cu fotoni sau particule de lumină. Un laser intens atinge un cristal special, care transformă lumina laser în perechi de fotoni care sunt înlănțuiți (un fenomen cuantic care leagă proprietățile). Acești fotoni sunt apoi măsurați pentru a produce un șir de numere cu adevărat LA ÎNTÂMPLARE. De aici, până la mesajele criptate ce nu vor putea fi niciodată sparte de hackeri, mai e doar un pas.

Așadar, cum va arăta lumea de mâine? Cum vor arăta diminețile tale de peste câțiva ani? Poate așa:

1 comentariu
    zedicus

    Black Mirror written all over! Mai ales aberatia cu embrioni artificiali. WTF

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine