Greu de spus, greu de imaginat

Creierul nu are o “conducere” centralizată sau un soi de guvern. Ceea ce noi percepem ca ”eu” are o infrastructură  decentralizată.  Creierul generează sentimentul eu-ului, respectiv senzația de centru, dar această senzaţie nu vine dintr-un punct anume. Cu alte cuvinte, centrul (sinele) este o ”iluzie” generată de componente.

Desigur, există și partea arhaică a creierului, care ”se ocupă” de gestionarea instinctelor primare, sfera vegetativă, însă iarăși, eul nu se află acolo.

Asta ne împinge cumva la o primă concluzie, destul de dramatică, și anume că lumea (din punct de vedere politic) nu va funcționa bine atâta vreme cât se va baza pe conducere centralizată, deoarece aceasta nu e deloc după chipul și asemănarea mecanismelor minții. De asta probabil ne și chinuim.

Dacă, în cazul creierului, componentele generează un sine centralizat, în cazul societăţii, componentele (adică masele) pierd controlul asupra “sinelui” ales (guvernul), fiindcă acesta rareori mai contribuie la echilibrul lumii reale. Practic, societatea seamănă cu un corp incontrolabil, unde componentele și sinele par separate. Mintea vrea să meargă înainte, corpul o ia înapoi. Și invers.

De aici şi sentimentul de alienare, atunci când privim chestiunile în ansamblu. Personal cred că evoluția puterii este în permanență cu un pas în spatele evoluției creierului. Și e greu de spus dacă vom scăpa vreodată de această desincronizare.