La începutul săptămânii am lansat cea de-a șasea temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Ce voiai să fii “când o să fii mare”? Și cum difera asta de cine ești acum.

Concursul se încheie dumincă, 17 iunie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 18 iunie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Este rândul unui alt membru al familiei Rojișteanu să ne trimită unul din textele finaliste.

***

Mă numesc Vlad şi sunt un tânăr de aproape 18 ani. Voi ne întrebaţi pe noi, ascultătorii, ce am vrut să devenim? Eu vă voi oferi cele trei evenimente care m-au convins că vreau să devin o cometă.

Povestea mea începe la frageda vârstă de cinci ani, la Predeal, pe când tatăl meu îşi permitea să meargă în vacanţă doar cu mine şi cu fratele meu.

Vedeţi voi, ne cazaserăm la un hotel unde distracţia nu era tocmai permisă, mai ales țopăiala. Aşa, noi fiind toţi copii, ne distram sărind în pat şi făcând multă, multă gălăgie. În paranteză trebuie spus că tatăl meu nu avea aşa de multă minte şi pot spune cu mâna pe inimă că şi acum este mai copil decât mine. Dar tatăl meu suferea de sindromul “frate, ai mai pus pe tine!” şi am reuşit să rupem ambele paturi şi să stricăm mai mult sau mai puţin dispoziţia celor care încercau să doarmă. Cum vă puteţi imagina, am fost daţi afară, cu un pic de scandal. Am reuşit cu ceva noroc să ne cazăm la hotelul de peste drum. Acolo, credeţi-mă, Gruia, minunatul meu frate, despre care am uitat să menţionez că avea aproape doi ani, a reuşit să se strecoare pe lângă mine şi tatăl meu şi să iasă pe balcon, unde, tacticos, a reușit să își scoată scutecul şi să își scuture trandafirul de rouă, cu boltă și avânt, pe câţiva trecători ghinioniști. Pot să jur că nu aţi mai pomenit aşa golden shower. În acel moment am avut prima epifanie (doar că la vârsta aia nu prea cred că ştiam că se numeşte aşa). Acum Gruia este cel mai rapid copil la atletism-viteză.

A doua întâmplare a fost momentul în care am ţinut-o pentru prima oară în braţe pe surioara mea. Cât de fragilă şi delicată putea să fie! Puteai să îi simţi măreţia încă de pe atunci.

Am avut acelaşi sentiment când mă întorceam de la antrenamentele de box pe care le făceam la Steaua, în sala de pe Calea Plevnei, cu prietenul tatălui meu şi mi-am dat seama cât de tare îmi plăcea să mă lupt cu tata când ajungeam acasă. Iar acest sentiment mi-a lipsit foarte tare după ce tata a intrat în închisoare. Îl vizitam în fiecare săptămână ca să îi duc haine de schimb şi, odată la 4 săptămâni, pachetul regulamentar de mâncare. Când el se ducea în partea nepotrivită  a gardului, iar eu rămâneam cu braţele deschise, după ce îl simțisem cum mi se topește în brațe, am avut pentru a treia oară această iluminare, că vreau să duc o viaţa lungă şi frumoasă alături de familia mea. Acum tata este ceva mai liber, dar cred că își stăpânește focul ceva mai bine.

O, da, acela a fost momentul decisiv. Atunci am realizat ce îmi doream să devin. Îmi doream să îmbătrânesc frumos, îmi doream să îmi pot ţine în braţe copiii, nepoţii şi strănepoţii. Îmi doream să devin, şi încă îmi doresc şi mai tare, o cometă mai mare şi mai strălucitoare decât cei doi oameni care m-au marcat cel mai mult până acum, tatăl meu şi bunicul meu, tatăl tatălui meu. Am strâns destul din flacăra lor, destul de mult și frumos pentru a arde bine.

A! Hai să ne înțelegem: fiind eu destul de tânăr, consider momentul Facebook deja fumat, aşa că pentru mine contează acest moment, momentul meu Radio Guerrilla.

Vor fi răutăcioși care pot strâmba din nas, cei ce acum se numesc hateri sau cam așa ceva. Caravana merge mai departe, iar eu tocmai mi-am ales cămilele.