O viață electrică ni se așterne la picioare în viitorul extrem de apropiat. Da, este adevărat că schimbarea mentalității acestei lumi de astăzi, dinspre combustibilul fosil spre cel verde este înceată, dar chiar cred că acest “shifting” vine în urma experiențelor noastre zilnice. Adică ce facem noi individual va avea un impact în mentalitatea generală.
Dacă pentru marii producători și transportatori de combustibil fosil, o lume fără puterea unui motor pe injecție este una aproape nemișcată, noul val al oamenilor care sprijină schimbarea atitudinii față de mediul înconjurător, ar putea schimba această percepție. Evident că utilizarea acestei energii verzi vine și cu niște riscuri, însă cine “vede” cu măcar 10 ani în viitor înțelege că acesta este pasul decisiv al umanității. Și când vorbesc de riscuri mă refer și la cele cibernetice (activități mai ușoare de hacking), dar și la cele fizice – vezi războiul dintre posesorii de trotinete sau mopede electrice, pe de-o parte și șoferii și polițiștii de cealaltă.
Vom avea parte în următorii ani de o explozie a mașinilor electrice, a mopedelor cu electromotor, al plăcilor, al caselor “off the grid”, am trotinetelor, al trenurilor, al avioanelor și al camioanelor. Toate acestea sunt deja dezvoltate (la nivel comercial de serie), iar când vorbim de distanțe parcurse, ce se extind pe câteva sute de km, înseamnă că ne răsare în minte cuvântul “viabil”. TREBUIE să ne adaptăm!
Știu că aveți impresia că au trecut 6 luni deja, însă tot la început de 2019 suntem. Și dacă e să aruncăm o privire în spate, la ce se anunța în anii trecuți la târgurile de profil, putem observa schimbarea de atitudine. Subsemnatul a înțeles abia ieri (pe deplin) puterea vehiculului electric.